Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Semnele care arată că ai nevoie de ajutorul unui psiholog

Așa cum durerea de măsea te trimite la dentist sau cum dificultățile de vedere te trimit la oftalmolog, tot aşa şi starea permanentă de nefericire sau neliniște ar trebui să te trimită la psiholog.

de Redactia Observator

la 06.10.2021 , 08:16

Vei spune, "da, sunt iritat mai mereu, nimic nu mă mulţumeşte, nu mă înţeleg deloc cu partenerul dar trec doar printr-o perioadă mai proastă, e doar o fază". Ai grijă. Faza asta nu ar trebui să ţină mai mult de câteva săptămâni. În caz contrar, e clar că poți beneficia din plin de ajutorul unui specialist școlit, educat în acest sens, care știe ce face. 

Dr. Mihai Albu, psiholog: Semnele mici toacă mărunt şi ai tendinţa să nu le iei în seamă. De exemplu sunt obosit mai mult de o săptămână, două, sunt iritat mai mult de o săptămână, două. Lipsă de poftă de mâncare, nu dormi bine, te trezeşti obosit. Te nemulţumeşte totul, peste tot, acasă, cu animalul de companie, copiii, mama, tata, bunicii, nu mai suporţi pe niciunul. Din cauză că sunt mici şi nu le luăm în seamă pot trece neobservate şi se adună. Depresia se tratează mult mai greu la bărbaţi decât la femei. E mai greu de acceptat de bărbat. Femeile sunt mai obişnuite să discute între ele. Bărbaţii au tendinţa să bage sub preş "eu nu sunt slab să mă duc la psiholog, nu sunt nebun să mă duc la psiholog".

Majoritatea celor care caută întelegere la psiholog trec prin depresie sau anxietate. Desigur, ideal este ca întâlnirea cu specialistul să aibă loc înainte ca aceste probleme să se acutizeze.

Vezi și

Teama de a pierde pe cineva drag, neîncrederea în sine sau în cei apropiaţi, frica de eşec ori de schimbare, tristetea accentuată, gândurile pesimiste și perspectivele sumbre sunt aspecte ce ar trebui discutate cu un psihoterapeut. Mai ales dacă la baza lor stau și evenimente tragice, dacă ați trecut recent printr-o despărțire dureroasă, v-ați pierdut locul de muncă, ați suferit un abuz de orice fel sau ați fost martorul unor întâmplări șocante. Chiar şi întâmplările bune pot crea o stare de şoc.

Pe acelaşi subiect

Dr. Mihai Albu - psiholog: Am avut în terapie o persoană care a trecut de la HR manager la CEO şi nu a făcut faţă. Și-a dorit acea poziţie, a luptat pentru ea, dar mediul de acolo a făcut-o să se simtă depăşită. De asta şi există pe afară un curent de down shifting unde oamenii renunţă la poziţii mai bine plătite, mai înalte, ca să aibă mai mult timp pentru ei şi familiile lor.

Cuplurile ajung de cele mai multe ori prea târziu la terapie.

Dr. Mihai Albu, psiholog: Printre cele mai periculoase semnale e când nu mai ai chef să stai cu omul cu care îţi împarţi viaţa la un pahar de vorbă, nu îl mai iei de mână, nu mai simţi o emoţie.

Emoţia negativă faţă de celălalt înseamnă că terapeutul încă mai poate salva relaţia. Dacă cei doi ajung să se ignore şi să nu mai simtă nimic unul faţă de celălalt, este, de cele mai multe ori, prea târziu.

Dacă semnele mici pot fi cu uşurinţă ignorate, o criză psihologică nu poate fi trecută cu vederea. Este senzaţia că s-a întâmplat ceva brusc, ce ţi-a dat viaţa peste cap şi în acele momente este absolut necesar să apelaţi la cineva de încredere pentru a vă opri din a lua decizii greşite.

Trebuie sa ştiti că şedinţele de psihoterapie nu au mereu rezultatele așteptate de dumneavoastră. Uneori sunt răvăşitoare și s-ar putea ca ceea descoperiţi acolo să nu vă placă. Alteori, starea de bine poate necesita ani de terapie. Dar important este că psihoterapeutul vă poate salva familia, cariera,si chiar şi viaţa.

Nu lăsaţi problemele să acapareze mai mult din dumneavoastră decât e cazul și faceți tot posibilul să aveți grijă de toate aspectele sănătății voastre: sănătatea fizică, somn, nutriție și fitness, sănătatea socială și de relație. Și, bineînțeles, sănătatea mintală, pentru că niciuna nu va funcționa bine fără celelalte, la fel cum mașina nu prea merge cu o roată dezumflată, oricât de umflate ar fi celelalate roți.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Observator Medical » Semnele care arată că ai nevoie de ajutorul unui psiholog