Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cele mai ”ciudate” Oscaruri din istorie. Frances McDormand a urlat pe scenă ca un lup, mesajul lui Alexander Nanau după gală

Seară surprinzătoare la gala premiilor Oscar. Filmul românesc "Colectiv" al lui Alexander Nanau, nominalizat la două categorii: documentar şi film străin, a rămas fără niciun trofeu. Regizorul este însă mulţumit că filmul a intrat în atenţia întregii lumi. Marele învingător al serii a fost "Nomadland" care a fost desemnat cel mai bun film şi a obţinut premiile pentru cel mai bun regizor şi cea mai bună actriţă în rol principal.

de Redactia Observator

la 26.04.2021 , 14:43

Cele mai importante momente de la Gala Oscarurilor 2021. Actrița Frances McDormand a urlat pe scenă ca un lup. Frances McDormand - Profimedia
  • Actrița Frances McDormand a urlat pe scenă ca un lup după ce Nomadland a primit trofeul pentru cel mai bun film.
  • Anthony Hopkins a primit al doilea Oscar din carieră la vârsta de 83 de ani, pentru rolul din „The Father”. În urmă cu aproximativ trei decenii, el a fost premiat pentru „The Silence of the Lambs”.
  • Predicţiile îl dădeau favorit pe Chadwick Boseman, pentru interpretarea din „Ma Reiney's Black Bottom”.

Prima gala Oscar derulată în pandemie a avut şi momente controversate, mulți au calificat ceremonia drept una dintre cele mai ciudate din istoria premiilor. Unii experți au numit-o chiar plictisitoare. 

Cert este că a fost o seară magică pentru "Nomadland". După victorile de la Globurile de Aur şi BAFTA, filmul a primit şi cea mai importantă distincţie din lumea cinematografiei. Francesc McDormand a primit al treilea premiu Oscar la categoria cea mai bună actriţă după succesele din 1997 şi 2018. Dedicăm acest premiu "lupului" din noi, a spus pe scenă veterana actriță care a și imitat urletul animalului.

Premiile din acest an au adus şi cea mai mare varietate de câştigători, de 20 de etnii diferite. Trofeul pentru rol secundar masculin i-a revenit actorului de culoare Daniel Kaaluya, în timp ce sud-coreeanca Youn Yuh-jung a obţinut premiul echivalent feminin. Dar au existat și supărări.  Mai mulţi americani s-au revoltat după ce Chadwick Boseman a pierdut premiul pentru cel mai bun actor Oscar în faţa lui Anthony Hopkins. Victoria sa a fost cea mai mare surpriză a nopții. Toată lumea se aștepta ca premiul să meargă la Chadwick Boseman, care a murit la vârsta de 43 de ani în august anul trecut. 

Articolul continuă după reclamă

Sir Anthony Hopkins nu a fost nici în Los Angeles, nici la British Film Institute din Londra, locul de desfășurare a ceremoniei din Marea Britanie, așa că, în schimb, a postat un mesaj pe Instagram luni dimineață. „La 83 de ani nu mă așteptam să obțin acest premiu, chiar nu”, a spus el într-un videoclip filmat în Țara Galilor. „Sunt foarte recunoscător Academiei și vă mulțumesc”.  Legendarul actor i-a adus un omagiu lui Boseman, despre care a spus că a fost „luat dintre noi mult prea devreme” și a spus că se simte „foarte privilegiat și onorat”.

Pe acelaşi subiect

Actrița și regizoarea de culoare Regina King a început  gala celebrând condamnarea lui Derek Chauvin pentru uciderea lui George Floyd. Referindu-se la condamnarea fostului ofițer de poliție Derek Chauvin pentru asasinarea lui George Floyd, ea a spus: „Dacă lucrurile ar fi mers diferit în Minneapolis, aș fi schimbat tocurile în bocanci.”

Martin Desmond Roe şi Travon Free, premiaţi la categoria „cel ma bun scurtmetraj live-action” pentru „Two Distant Strangers”, au purtat costume în negru şi galben şi au adus un omagiu lui Kobe Bryant, dar şi mai multor americani de culoare ucişi de poliţie. Travon Free și-a transformat discursul de acceptare a Oscarului într-o condamnare a violenței poliției la adresa comunității de culoare. Mai mult, în timp ce mergea pe covorul roșu, Free a arătat interiorul sacoului său, unde erau scrise numele persoanelor de culoare ucise de poliție.

Primul film românesc nominalizat la două categorii Oscar, "Colectiv" nu a reuşit să obţină distincţia nici pentru cel mai bun film străin, nici pentru cel mai bun documentar. Cu toate acestea, regizorul Alexander Nanau care s-a aflat la Los Angeles s-a declarat mulţumit. ”Faptul că suntem între finalişti în cele două categorii care chiar unesc filme din toată lumea este extraordinar.  Noi suntem foarte mulţumiţi.” a spus Alexander Nanau. Este a doua oară în istoria Oscarurilor ca un documentar să fie nominalizat la două categorii. 

Gala premiilor Oscar şi-a mutat locul de desfăşurare din cauza restricţiilor impuse de pandemie. O fostă gară din Los Angeles, monument istoric, a fost clădirea lângă care s-a întins covorul roşu pentru doar 170 de persoane. Intervenţii au avut loc în premieră şi din alte 2 oraşe, Londra şi Paris. Evenimentul a adus şi lansarea primului trailer a adaptării realizate de Steven Spielberg după musicalului "West Side Story", la 6 decenii de la apariţia originalului. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri Mondene » Cele mai ”ciudate” Oscaruri din istorie. Frances McDormand a urlat pe scenă ca un lup, mesajul lui Alexander Nanau după gală