Galerie foto "S-a sacrificat pentru femeia pe care o iubea". Un bărbat și-a salvat soția de la moarte, punându-se scut în fața camionului care i-a lovit
Iubire peste limite. Un bărbat şi-a sacrificat viaţa în timpul unui accident rutier în Marea Britanie, salvând viaţa soţiei de pe scaunul din dreapta. Bărbatul s-a aplecat peste femeie, "încasând" impactul, în momentul în care au fost loviţi de un camion care venea de pe contrasens.
David Lalgee, în vârstă de 64 de ani, a murit la spital după ce un camion a pătruns prin separatorul de sensuri de pe autostrada M60 și a lovit mașina pe care acesta o conducea, în data de 20 martie. Potrivit familiei, David și-a protejat soția punându-se în fața ei în momentul în care camionul a trecut prin separatorul de beton, relatează BBC.
Cum s-ar fi produs accidentul cumplit
Poliția din Greater Manchester a declarat că, până în acest moment, nu s-au făcut arestări în urma incidentului. Camionul a lovit inițial două vehicule înainte de a trece pe sensul opus de mers, unde a mai lovit alte două autoturisme. Familia lui David Lalgee l-a descris drept un tată devotat, un tată vitreg iubitor și un bunic mândru.
„Își adora familia, iar dragostea pe care i-o purta soției sale era cu adevărat specială – umplea casa cu căldură, bunătate și o devotare neclintită”, au mai spus apropiații.
Aceștia au adăugat că David „a trăit pentru a-i ajuta pe ceilalți”. A fost, în trecut, proprietarul unui cămin de bătrâni din Blackpool și pastor la biserica Church Alive din oraș. „Niciun cuvânt nu poate descrie cu adevărat omul care a fost David. A fost un protector, grijuliu, dar mai presus de orice, un pilon de iubire și sprijin pentru atât de mulți. Altruismul și compasiunea lui au atins multe vieți și, deși timpul petrecut cu el a fost prea scurt, vom prețui pentru totdeauna momentele și amintirile pe care ni le-a oferit”, a încheiat familia.
"După cum probabil mulți dintre voi ați văzut deja la știri și pe rețelele de socializare, iubitul nostru David și-a pierdut viața în mod tragic în urma unei coliziuni rutiere pe M60, joia trecută. În ultimele sale clipe, David a făcut ceea ce a făcut întotdeauna, i-a pus pe ceilalți înaintea sa. Cu un curaj incredibil, a protejat-o pe mama mea, plasându-se între ea și camionul care venea din sens opus și care traversa banda centrală. A încasat întregul impact al accidentului, dându-și viața pentru a salva femeia pe care o iubea. Niciun cuvânt nu poate descrie cu adevărat omul care a fost David. A fost un protector, un îngrijitor, pastor al Bisericii Alive din Blackpool și, mai presus de toate, o prezență constantă, un stâlp de iubire și sprijin pentru atât de mulți. A trăit pentru a-i servi pe alții", a mărturisit fiica femeii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰