Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O mamă eroină a fost mutilată după ce s-a luptat cu un trigru pentru a-și salva bebelușul de doar un an, în India

O femeie din statul central al Indiei Madhya Pradesh a suferit răni grave în timp ce s-a luptat cu un tigru pentru a-și salva copilul de doar un an.

de Maria Dogaru

la 06.09.2022 , 16:24

În urma atacului sălbatic, mama are un plămân perforat și răni grave pe suprafața corpului O mamă eroină a fost mutilată după ce s-a luptat cu un trigru pentru a-și salva bebelușul de doar un an, în India - BBC

Archana Choudhary s-a luptat cu tigrul cu mâinile goale timp de câteva minute, înainte ca sătenii să-i audă strigătele de ajutor și să intervină. Atât mama, cât și fiul sunt îngrijiți în spital. Atacul a avut loc duminică, 4 septembrie, la periferia Rezervației de tigri Bandhavgarh. Atacurile de animale asupra oamenilor care trăiesc în jurul rezervației de tigri nu sunt neobișnuite. Sătenii au spus că în afară de tigri și elefanții au intrat în satele lor și le-au distrus culturile, potrivit BBC.

În întreaga Indie, oamenii care trăiesc în zonele apropiate de păduri și parcurile naționale au fost martorii unor creșteri ale atacurilor din partea animalelor. Experții spun că acest lucru se datorează faptului că urbanizarea rapidă distruge habitatele naturale, forțând animalele să intre în sate și orașe în căutare de pradă și adăpost. În cel mai recent atac, femeia, Archana Choudhary, și copilul ei erau pe un câmp când un tigru a ieșit din tufișuri și i-a atacat pe bebeluș. 

Femeia s-a luptat cu animalul sălbatic mai multe minute în șir. În urma atacului, a rămas cu leziuni grave

Articolul continuă după reclamă

Tigrul și-a înfipt dinții în capul bebelușului și a încercat să-l tragă pe copil, când mama a intervenit și a încercat să lupte împotriva animalului sălbatic. Țipetele ei de ajutor au atras sătenii din zonele apropiate care au ajuns la fața locului cu bastoane și au alungat tigrul. În urma atacului sălbatic, mama are un plămân perforat și răni grave pe suprafața corpului, în timp ce fiul ei are răni la cap.

Un medic a declarat că rănile de pe corpul copilului nu sunt grave, doar cele de pe mamă. Chirurgul civil Dr. Misthi Ruhela din orașul Jabalpur a spus că mama și copilul sunt tratați în unitatea de terapie intensivă și au primit injecții antirabice.

Între timp, atacul tigrului a provocat panică în rândul sătenilor. Un oficial forestier a declarat că cea mai mare provocare pentru departament a fost să localizeze și să captureze tigrul care rătăcise în sat. Înaltul oficial guvernamental, Sanjeev Srivastava, a declarat  că se fac și aranjamente pentru a se asigura că nu vor scăpa în satele oamenilor și alți tigri.

Maria Dogaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » O mamă eroină a fost mutilată după ce s-a luptat cu un trigru pentru a-și salva bebelușul de doar un an, în India