Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Motivul din spatele tragediei din Berlin: Tatăl şi-ar fi omorât întreaga familie apoi s-a sinucis, după ce angajatorul aflase că falsificase certificatul verde al soţiei

Întreaga comunitate a orașului Königs Wusterhausen, landul german Brandenburg, acolo unde o familie întreagă a fost găsită moartă, sâmbătă la amiază, se află în stare de şoc. Potrivit noilor informaţii, bărbatul şi-a împuşcat soţia şi cei trei copii, după ce angajatorul a aflat că a falsificat certificatul de vaccinare COVID-19 al soției sale.

de Larisa Andreescu

la 07.12.2021 , 18:02

Răsturnare de situaţie în cazul familiei găsite moarte în casă de un vecin, în Branderburg, Germania. Soţul, capul familiei, s-ar fi sinucis după ce și-a împușcat soția și pe cei 3 copii. Omul a recurs la gestul extrem după ce angajatorul a aflat că a falsificat certificatul de vaccinare COVID-19 al soției sale. Înainte să-şi pună planul în aplicare, bărbatul a explicat totul într-o scrisoare de adio.

Poliția a găsit sâmbătă cinci cadavre într-o casă din Senzig, Brandenburg, la sud de Berlin. Era vorba de tată, mamă și trei fiice. Luni s-a aflat că tatăl și-a împușcat familia, apoi s-a sinucis, scrie news.ro.

Detaliile crimelor urmate de sinucidere s-au aflat din scrisoarea de adio, găsită în casă. În scrisoarea scrisă de mână, părintele Devid R. (40) descrie motivul șocant al faptei sale. După cum a confirmat pentru BILD procurorul-șef Gernot Bantleon, bărbatul ar fi falsificat certificatul de vaccinare pentru soția sa.

Articolul continuă după reclamă

Angajatorul aflase despre asta, iar el se temea de închisoare și că i-ar putea fi luați copiii.

Pe acelaşi subiect

Un vecin i-a găsit pe cei cinci fără viață și a alertat poliția

Anchetatorii au găsit scrisoarea de adio a bărbatului în casă. Investigațiile inițiale după crimă au arătat că tatăl și-a ucis mai întâi soția, în vârstă de 40 de ani, apoi și pe cei trei copii Leni (10 ani), Janni (8 ani) și Rubi (4 ani), iar în final s-a sinucis. Un vecin i-a găsit pe cei cinci fără viață și a anunţat imediat autorităţile. S-a uitat în casă prin fereastra de pe terasă, nevăzând activitate în curte, aşa cum era obişnuit şi gândindu-se că s-a întâmplat ceva ciudat. Atunci a văzut trupurile fără viaţă.  Când au ajuns la faţa locului, paramedicii nu au mai putut decât să constate decesul celor 5 membri. Doar câinele familiei, un Chihuahua, a supravieţuit.  

Spre deosebire de informațiile inițiale, care indicau răni de înjunghiere și răni împușcate, acum este clar: toți au fost împușcați, potrivit procurorului. Autopsia celor cinci ar trebui să dureze câteva zile, însă din primele date, toți ar fi fost morți de câteva zile.

Familia locuia de aproximativ doi ani în orășelul de pe malul lacului de lângă Königs Wusterhausen. Vecinii descriu familia ca fiind armonioasă și fericită: "Este o tragedie, nu ne vine să credem. Această familie era sociabilă, activă în oraș, fericită, fetiţele erau grozave".

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Mapamond » Motivul din spatele tragediei din Berlin: Tatăl şi-ar fi omorât întreaga familie apoi s-a sinucis, după ce angajatorul aflase că falsificase certificatul verde al soţiei