Video "Este o tragedie, fetiţele erau grozave!". O familie întreagă a fost găsită moartă în casă, lângă Berlin. Un vecin a văzut oroarea pe fereastră
Șoc în orașul Königs Wusterhausen, landul german Brandenburg, acolo unde o familie întreagă a fost găsită moartă, sâmbătă la amiază. Tatăl, mama şi cele trei fiice ale lor zăceau fără viaţă în casa lor din cartierul Senzig, la sud de Berlin. Anchetatorii ar fi descoperit un bilet de adio şi vorbesc despre o "sinucidere extinsă".
Victimele sunt un cuplu căsătorit ;și copiii lor: Devid R. (40 de ani), soţia sa Linda R. (40 de ani) și fetiţele lor Leni (10 ani), Janni (8 ani) și Rubi (4 ani).
Oroarea a fost descoperită de un vecin, sâmbătă după-amiază. Era mult prea linişte la casa de pe Birkenallee. Nimeni nu scosese câinele la plimbare, iar cele trei fetiţe nu se jucau pe stradă, ca de obicei. S-a uitat în casă prin fereastra de pe terasă şi atunci a văzut trupuri fără viaţă
La fața locului au sosit polițiștii, pe cadavre fiind vizibile răni prin împușcare și înjunghiere. Doar câinele familiei, un Chihuahua, a supravieţuit. "Poliția nu a confirmat că tatăl și-ar fi ucis soția, copiii, iar apoi s-ar fi sinucis. Contextul încă este neclar", scrie Bild.
- Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
- Criminalul Elenei Șerban a cerut să fie dus înapoi la închisoare, la primul termen de judecată. I s-a făcut...
- Alexandra, o româncă din Italia, și-a împlinit visul cu 8 zile înainte să moară: s-a căsătorit cu tatăl...
Potrivit publicaţiei germane, ambii părinți erau profesori, iar familia s-ar fi aflat în carantină, acasă, din cauza infecției cu coronavirus. Până duminică, însă, autoritățile nu confirmaseră oficial această informație.
Anchetatorii vorbesc despre o "sinucidere extinsă"
După cum a confirmat procurorul-șef Gernot Bantleon, anchetatorii au găsit un bilet de adio în casa familiei. Cu toate acestea, există neclarităţi legate de motivația exactă a unei sinucideri și cine a scris biletul: "Nu putem exclude nimic în acest moment".
Se pare că toți erau morți de câteva zile.
Vecinii sunt îngroziţi: "Este de necrezut...copiii erau grozavi!"
Familia locuia de aproximativ doi ani în orășelul de pe malul lacului de lângă Königs Wusterhausen. Vecinii descriu familia ca fiind armonioasă și fericită: "Este o tragedie, nu ne vine să credem. Această familie era sociabilă, activă în oraș, fericită, fetiţele erau grozave".
Prietenii familiei au venit la locul tragediei sâmbătă seara. O fată a îngenuncheat și a aprins lumânări lângă casă. O bucată de hârtie, pe care prietenii fetiţelor au scris mesajul "Acum dansezi în rai pe curcubeu" a fost prinsă de gardul din fața casei.
Anchetatorii au în lucru mai multe ipoteze. Exclud, însă, ca o persoană străină să fi fost implicată în producerea tragediei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰