PNL va propune reducerea numărului de parlamentari la 300. Ilie Bolojan: "E nevoie de o reformă a lumii politice"
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunță că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susține reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului birocratic central și a subvenției pentru partide.
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat marţi că PNL va propune, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului. Alte propuneri vizează reducerea cheltuielilor cu demnitarii, reducerea subvenţiei partidelor, reducerea numărului de ministere.
Ilie Bolojan: "Angajament fără echivoc"
Anunțurile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți seara. "E nevoie de o reformă a lumii politice. Nu ai nicio legitimitate să le ceri oamenilor să ia anumite măsuri dacă nu faci și tu ce le ceri lor", a explicat Ilie Bolojan spunând că se referă la lumea politică de la nivelul superior.
Prima măsură din cadrul reformei propuse de noua conducere a PNL este reducerea numărului de parlamentari la 300. Proiectul va fi depus în Parlament în următoarele luni. "E un angajament fără echivoc, noi vom susține", a mai spus Bolojan. Propunerea este justificată prin votul de la referendum și de scăderea populației.
Altă măsură propusă și care urmează să fie susținută de toți reprezentanții PNL va fi reducerea cheltuielilor cu demnitarii, prin diminuarea numărului lor și a echipelor lor. De asemenea, se va propune reducerea subvenției de stat pentru partidele politice.
"Prin votul pe care l-au dat românii la alegerile prezidenţiale, au dat un vot de blat lumii politice. Acest lucru este dat de calitatea lumii politice, de prestaţia în funcţii şi de modul în care funcţionează serviciile statului român", a mai spus Ilie Bolojan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰