Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mihaela, o româncă de 43 de ani, a fost ucisă fără milă de iubit, într-o parcare din Cuneo. Revoltă în Italia, după condamnarea lui Francesco Borgheresi

Francesco Borgheresi, militarul care și-a împușcat mortal iubita româncă, pe Mihaela Apostolides, în mai 2020, în parcarea unui supermarket din Italia, a fost condamnat la 15 ani și două luni de închisoare, pentru omor. Decizia instanței a stârnit, însă, revolta unei asociații care luptă pentru drepturile femeilor și care consideră pedeapsa "prea ușoară".

de Veronica Micu

la 02.11.2021 , 14:55

Procurorii italinei ceruseră o pedeapsă de 27 de ani de închisoare pentru fostul militar.

"Încă o dată, rămânem cu gura căscată în fața unei sentințe prea ușoare pentru un feminicid. Iar pentru victimă există indiferență totală. Justiția, din păcate, nu este o balanță echilibrată. De prea multe, se înclină în defavoarea femeilor, care sunt de două ori victime: ale violenței bărbaților și ale justiției. Dacă nu acum, atunci când?", se întreabă reprezentanții Asociației din Cuneo, după sentința pronunțată vinerea trecută - în primă instanță - care l-a condamnat pe Francesco Borgheresi la 15 ani și două luni de închisoare, pentru uciderea Mihaelei Apostolides, o româncă în vârstă de 43 de ani. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Crima a avut loc în după-amiaza zilei de 22 mai 2020, în parcarea unui supermarket din Cuneo. 

Pe acelaşi subiect

"Omul plecase din Toscana spre iubita lui înarmat. După cumpărături, a împușcat-o de 4 ori, apoi a mărturisit crima. Toate acestea nu sunt considerate crimă cu premeditare, de parcă ar fi normal ca o persoană să facă o călătorie, având la el arme și trei cutii de miniție, pentru a întâlni o fată. S-au spus multe despre el: copilărie grea, trăită în comunitate, orbit de gelozie, motive clasice pentru a justifica nejustificabilul. Nimeni nu s-a gândit vreodată la victimă, Mihaela Apostolides, să povestească sau să investigheze dificultățile copilăriei ei, motivele pentru care s-a mutat din România în Italia, pentru a lucra într-un club de noapte. Ca întotdeauna, toate circumstanțele atenuante sunt pentru el: gelozia, nu suporta că ea are pe altcineva și cerea bani. Dar victima?", se mai arată în mesajul Asocieției.

Cristina Clerico, avocat și consilier municipal la Cuneo, spune că, de multe ori, "bărbatul nu acceptă să fie părăsit și sunt persoane care transformă abandonul în violență".

"Se întâmplă pentru că, într-un mod formal, cândva, și în mod subtil, astăzi, este acceptată superioritatea fizică a bărbatului asupra femeii", a declarat Clerico, potrivit La Stampa

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"După ce am apăsat pe trăgaci, mi-a spus <te iubesc>, dar nu m-am mai putut opri!", a mărturisit Francesco Borgheresi, militarul italian care, în după-amiaza zilei de vineri, 22 mai, a ucis-o cu sânge rece pe iubita lui, Mihaela Apostolides. Bărbatul a tras patru focuri de armă.

Potrivit lettoquotidiano.it, două dintre gloanţe au nimerit-o în piept pe româncă, în timp ce un altul a ricoșat şi l-a rănit pe criminal la mâna stângă. După ce a comis asasinatul, bărbatul a sunat la poliție, apoi i-a aşteptat pe agenți în maşină, în parcarea centrului comercial din Cuneo, lângă trupul neînsufleţit al femeii.

Italianul a omorât-o pe Mihaela din gelozie

În timpul audierilor, bărbatul de 41 de ani a declarat că a ucis-o pe româncă din gelozie.

Miliarul descoperise că femeia l-ar fi înșelat cu un bărbat de 50 de ani, din Cuneo. Așa că a decis să se răzbune. "Ne-am certat, ea mi-a cerut mulți bani, chiar și în perioada carantinei. Și a fost și cu alții, știu. Nu am mai putut să rezist și mi-am pierdut mințile", a spus italianul în timpul audierilor.

Ultima imagine cu Mihaela în viață

În după-amiaza zilei de vineri, 22 mai, cei doi au mers la Auchan pentru a face cumpărături. O cameră de supraveghere din centrul comercial i-a surprins în timp ce ies, ea în față și el ușor în spate, cu două pungi în mâini.

Odată ce au ajuns în parcare, au rămas în mașina lui Borgheresi, un Fiata Panda 4x4, și ar fi vorbit timp de cel puțin 40 de minute, fumând mai multe țigări. Disputa avea să izbucnească brusc și să se termine tragic: el a scos pistolul și a împușcat de patru ori. Două dintre gloanţe au nimerit-o pe Mihaela în piept, în timp ce un altul a ricoșat şi l-a rănit pe italian la mâna stângă.

Mihaela Aposstolides a murit pe scaunul pasagerului. După ce a comis crima, bărbatul a sunat la poliție, apoi i-a aşteptat pe agenți în maşină, lângă trupul neînsufleţit al femeii.

"Sunt aici, în parcare, gata să fiu arestat. Am înnebunit, am ucis o femeie. Am două arme cu mine. Veniți să mă luați, nu mai rezist", a spus Borgheresi. 

În scurt timp, carabinierii l-au înconjurat și l-au arestat. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe lângă arma crimei, în mașină oamenii legii au mai găsit un revolver încărcat și trei cutii cu gloanțe. Iar în casa italianului din Florența, au fost descoperite mai multe puști de vânătoare. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Mihaela, o româncă de 43 de ani, a fost ucisă fără milă de iubit, într-o parcare din Cuneo. Revoltă în Italia, după condamnarea lui Francesco Borgheresi