Laura Bîlcea, fiica milionarului Ioan Crişan, şi doi complici, trimişi în judecată. Femeia, acuzată că a comandat asasinatul
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului General, împreună cu alţi doi complici. Ce acuzaţii li se aduc.

Acuzată că ar fi comandat asasinatul, femeia va fi judecată la Curtea de Apel Timişoara pentru instigare la omor calificat în varianta violenţei în familie, instigare la distrugere şi instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.
În acelaşi dosar, doi complici ai femeii, Bogdan Adrian Horodincă şi Sebastian Ilie Bulbuc, sunt acuzaţi de omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Parchetul General susţinea că atentatul a fost comandat de fiica milionarului şi pus în aplicare de cei doi complici ai femeii.
Filmul asasinatului de la Arad
Astfel, conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.
- Laura Crișan, bănuită că ar fi încercat să fugă din țară. Fiica milionarului ucis cu bomba s-a căsătorit...
- Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă din Arad, reţinută. Laura Bîlcea şi-ar fi rupt cu şurubelniţa...
- Asasinatul de la Arad. Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri Ioan Crişan, eliberată azi din arest. Rămâne sub...
- Reacţia IPJ Timiş, în cazul şefului de secţie care organiza petreceri cu droguri: Nu tolerăm astfel de...
- Laura Bîlcea, fiica milionarului Ioan Crişan, şi doi complici, trimişi în judecată. Femeia, acuzată că a...
Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.
"În a doua parte a lunii mai 2021, acţionând la instigarea inculpatei, cei doi inculpaţi, în considerarea sumelor de bani pe care le primiseră şi pe care urmau să le primească de la inculpată, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă (materie explozivă procurată de la o persoană neidentificată, deţinută, transportată şi folosită fără drept de inculpaţi). În data de 28 mai 2021, cei doi inculpaţi au plasat dispozitivul exploziv improvizat în autoturismul unei persoane, iar la data de 29 mai 2021, ora 06:59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu din municipiul Arad. Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, fiind distrus, totodată, complet autoturismul victimei", spune Parchetul într-un comunicat de presă.
Femeia ar fi pus la cale planul criminal
Conform actelor de la dosar, Laura Bîlcea a pus la cale uciderea milionarului deoarece acesta intenţiona să-şi lase averea nepoţilor şi fostului soţ al femeii.
Concret, spun anchetatorii, Ioan Crişan era nemulţumit de faptul că Laura Bîlcea, mamă a doi copii, nu avea venituri constante, deşi este avocat. Preocupat de viitorul afacerilor sale, în contextul înaintării sale în vârstă, el nu se putea baza pe fiica sa în vederea preluării conducerii firmelor sale. În aceste condiţii, el şi-a exprimat ideea de a-l contacta pe fostul său ginere, căruia să-i propună să preia treptat conducerea afacerilor, pentru a asigura viitorul nepoţilor săi, de care era foarte ataşat.
Procurorii consideră că această informaţie era de natură să-i producă Laurei Bîlcea un puternic sentiment de frustrare, în condiţiile în care relaţia cu fostul soţ se încheiase cu stări conflictuale.
După decesul milionarului, Laura Bîlcea a retras din contul bancar aparţinând defunctului aproximativ 100.000 de euro şi a pus în vânzare trei imobile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰