Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doua bucătărese românce faimoase pe Youtube s-au certat în instanță pentru rețeta de ecler la tavă. Ce a decis Tribunalul București

Magistrații de la Tribunalul Bucureşti au dat o primă sentință într-un proces în care s-au judecat două dintre cele mai apreciate bucătărese românce de pe Youtube, Geanina Staicu-Avram (Jamila) şi Laura Laurenţiu.

de Daniel Murărescu

la 15.10.2021 , 11:28

Jamila și Laura Laurențiu Bucătăreasa Jamila (foto stânga) a pierdut procesul cu rivala Laura Laurenţiu (foto dreapta) - Youtube
  • Jamila are peste 1.5 milioane de urmăritori pe Youtube, acolo unde postează des rețete, iar Laura Laurenţiu aproape 200.000 de urmăritori

Procesul de la Tribunalul București a fost deschis acum aproape doi ani și jumătate, de către Jamila, care a reclamat că în mai 2019 a postat pe canalul propriu de Youtube o filmare în care prezenta o reţetă de ecler la tavă, iar competitoarea, Laura Laurenţiu, a raportat-o abuziv, pe motiv că filmarea încălca drepturile de autor. Potrivit Adevărul, în urma raportării, videoclipul Jamilei a fost şters de pe Youtube, fiind reactivat abia după 17 zile, după ce Jamila a făcut dovada că nu a încălcat drepturile de autor.

Rețeta Jamilei: Prăjitura ecler "Jamila"

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Jamila a cerut despăgubiri, pe motiv că a fost văzută ca "o hoață de rețete"

Jamila a susținut că videoclipul era realizat în cadrul unei campanii publicitare, iar prin raportarea abuzivă a fost prejudiciată cu peste 2.000 de euro, beneficii pe care nu le-a putut realiza din cauza raportării abuzive a videoclipului. Mai mult, Jamila a mai cerut daune morale de 1.000 de euro arătând că "pârâta nu a ţinut cont de influenţa pe care o are şi a incitat, prin postarea sa, publicul Facebook să o vadă pe reclamanta drept "hoaţă de reţete".

Cum s-a apărat Laura Laurențiu

Laura Laurenţiu s-a apărat în proces susţinând că reţeta de ecler care îi aparţine şi pe care a raportat-o este diferită total reţeta clasică de ecler. Astfel, Laura Laurenţiu a arătat că în timp ce eclerul clasic "este o prajitură de formă alungită, umplută cu cremă şi acoperită cu glazură de şerbet, ciocolată", eclerul la tavă creat de ea "este o singură prăjitură cu dimensiunea de 38/28 cm care după coacere este acoperită şi nu umplută cu cremă şi garnisită cu frişcă bătută".  

Rețeta Laurei Laurențiu: Prăjitura ”ecler” la tavă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Prăjitura astfel concepută se porţionează cu cuţitul în pătrate, iar în afara tipului de aluat nu are nici un fel de legătură cu clasicul ecler", a explicat Laura Laurenţiu, în cadrul procesului. Pârâta s-a mai apărat spunând că "simplul fapt al raportării videoclipului către reţeaua YouTube nu a dus automat la întreruperea difuzării videoclipului, hotărârea de a întrerupe difuzarea acestuia pe canalul YouTube aparţine acestui canal şi astfel, fapta ilicită nu există".

Jamila a pierdut prima etapă a procesului

Tribunalul Bucureşti a respins cererea Jamilei, obligând-o pe aceasta să îi plătească competitoarei sale cheltuieli de judecată de 5.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. "Utilizarea aceleiaşi denumiri de către ambele părţi au permis algoritmului platformei Youtube să facă aplicarea termenilor şi condiţiilor acceptate de toţi membri şi astfel, luând act de similitudinea dusă până la identitate între cele două videoclipuri a apreciat necesară suspendarea provizorie a videoclipului ulterior publicat în favoarea videoclipului anterior publicat de către pârâtă. În aceste condiţii, Tribunalul urmează a respinge capătul de cerere formulat de către reclamantă, deoarece drepturile de autor pe care aceasta le invocă nu au aplicare în situaţia de fapt prezentată în faţa Tribunalului şi pe cale de consecinţă, Tribunalul urmează a respinge şi obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material şi moral prin eventuala ingerinţă şi respinge şi solicitarea de obligare a pârâtei la publicarea hotărârii pe pagină proprie de Facebook şi într-un ziar de larg circulaţie", se arată în sentinţa Tribunalului Bucureşti.

În privinţa daunelor morale, judecătorul a apreciat că Laura Laurenţiu nu poate fi făcută responsabilă de faptul că "în secţiunea de comentarii a postărilor în contradictoriu dintre cele două părţi, urmăritorii celor două au ales să-şi dea cu părerea cu privire la disputa acestora, unii alegând şi termeni mai aspri pe care reclamanta îi reclamă drept cauze pentru atingerea onoare, demnităţii şi onoarei".

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Doua bucătărese românce faimoase pe Youtube s-au certat în instanță pentru rețeta de ecler la tavă. Ce a decis Tribunalul București