Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Curtea de Apel din Paris refuză extrădarea prinţului Paul al României. Are de executat 3 ani și 4 luni de închisoare

Justiţia franceză refuză să-l extrădeze la Bucureşti pe Paul Philippe al României, solicitarea de extrădarea fiind făcută, potrivit acestuia, în scop "politic", pentru a executa o condamnare de trei ani şi patru luni în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 29.11.2023 , 19:30

Camera pentru extrădări a Curţii de Apel din Paris a refuzat predarea "din cauza unui risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene".

Îmbrăcat într-un palton negru, costum albastru şi cămaşă mov, Paul Philipe Al Romaniei, cunoscut ca Paul din România, în vârstă de 75 de ani, a primit decizia cu un zâmbet, conform relatării AFP. Această decizie poate fi atacată de către procurorul general.

Paul Philipe Al Romaniei are de executat trei ani şi patru luni închisoare

Vezi și

Paul Philipe Al Romaniei a făcut obiectul unui mandat european de arestare emis la 18 decembrie 2020, la o zi după ce a fost condamnat definitiv în România la trei ani şi patru luni închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În acest caz, 18 persoane au fost condamnate, printre care oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Beny Steinmetz, iar prejudiciul adus statului a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro.

Pe acelaşi subiect

El a fost arestat provizoriu la data de 27 iunie 2022, în Franţa, în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare române, în baza hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare.

Potrivit Ministerului Justiţiei din România, instanţa din Republica Franceză este competentă să decidă asupra modalităţii de executare a acestui mandat european de arestare şi asupra predării persoanei solicitate.

Tatăl său, Carol Mircea Grigore, născut în 1920 în România, a fost considerat fiul nelegitim al lui Carol al II-lea, rege al României din 1930 până la abdicarea sa în 1940 în favoarea fiului său mai mic, Mihai I. În 1947, familia regală a fost expulzată din România de către comunişti, iar proprietăţile sale au fost confiscate.

Paul Philippe, cu cetăţenie franceză, britanică şi română, nu a fost niciodată recunoscut ca membru al familiei regale de către unchiul său Mihai, ultimul rege al României, care a murit în 2017. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Justiţie » Curtea de Apel din Paris refuză extrădarea prinţului Paul al României. Are de executat 3 ani și 4 luni de închisoare