Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 30 de ani de închisoare pentru bărbatul care a ucis doi muncitori în Oneşti, în luna aprilie a anului trecut. Decizia nu este definitivă

Bărbatul care a ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti, în luna aprilie a anului trecut, a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bacău, la 30 de ani de închisoare, potrivit news.ro. Soţia sa a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să plătească două milioane de euro daune morale către rudele victimelor. Decizia instanţei nu este definitivă.

de Redactia Observator

la 07.10.2022 , 17:45

Instanţa a decis contopirea pedepselor, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 30 de ani de închisoare la care a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, pentru infracţiuni de lipsire de libertate şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, scrie news.ro

Astfel, a rezultat o pedeapsă de 37 de ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Bacău a mai hotărât să reducă pedeapsa aplicată lui Gheorghe Moroşan la maximul prevăzut de lege, respectiv 30 de ani de închisoare.  

De asemenea, soţia sa, Aurelea Moroşan, a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. 

Vezi și

Criminalul de la Oneşti trebuie să plătească daune morale de două milioane de euro

Pe acelaşi subiect

Tribunalul Bacău l-a obligat pe Gheorghe Moroşan la plata unor daune morale şi materiale. Astfel, el trebuie să plătească câte 200.000 de euro pentru şapte părţi civile, rude ale celor doi muncitori decedaţi. Vinovatul mai trebuie să achite câte 10.000 de lei daune materiale şi câte 200.000 de euro pentru alte două părţi civile. În plus, el a mai fost obligat de instanţă la plata sumei de 200.000 de euro, daune morale şi o suma de 2.000 de lei luna pentru băiatul unei dintre victime, până când acesta va împlini 26 de ani sau îşi va finaliza studiile. 

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. 

Gheorghe Moroşan a ucis, în aprilie 2021, doi muncitori într-un apartament din Oneşti care îi aparţinuse şi şi-a planificat crima. Procurorii au precizat că el şi-a planificat crimele şi a vrut ca totul să fie public. Încă dinainte de a ajunge la apartament, el a cerut soţiei să ia legătura cu o televiziune locală - lucru pe care aceasta l-a şi făcut – dar şi să transmită live, pe Facebook, ceea ce s-a întâmplat după ce i-a luat ostatici pe cei doi muncitori.

Pe parcursul celor cinci ore în care i-a ţinut pe muncitori ostatici, înainte de a-i ucide, Gheorghe Moroşan a cerut insistent să discute cu ministrul Justiţiei şi cu cel de Interne, dar a cerut şi ca la faţa locului să vină reprezentanţi ai presei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » 30 de ani de închisoare pentru bărbatul care a ucis doi muncitori în Oneşti, în luna aprilie a anului trecut. Decizia nu este definitivă