Video Mecanismul din spatele investițiilor în fondurile mutuale. "Procesul este simplu, la fel cum ai face un depozit bancar"
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, continuă, în cadrul rubricii IQ Financiar, discuția despre investițiile în fonduri mutuale.
Vorbim despre fonduri mutuale cu experți în domeniu. Mă bucur să l-am invitat astăzi la IQ Financiar pe domnul Horia Braun Erdei. Este director general la una dintre cele mai mari societăți de administrare de investiții din România. Bine ai venit, Horia, la IQ Financiar.
Horia Braun Erdei: Bine v-am găsit.
Iancu Guda: Horia, tu ești un om cu echipa ta, care cred că lucrezi de peste 20 de ani în industria de investiții.
Horia Braun Erdei: Așa e.
- Care sunt primii pași dacă vrei să investeşti în fonduri mutuale. Riscuri şi strategii
- Ce sunt Fondurile mutuale de investiţii şi cum funcţionează. Avantaje şi dezavantaje
- Cum a reuşit cel mai mare grup din industria de restaurante din România să-şi dubleze profitul în 7 ani
- Ce înseamnă pentru o afacere listarea la bursă. Călin Ionescu: "Practic, compania s-a transformat radical"
- Tendinţele pe piaţa restaurantelor din România în 2025. Călin Ionescu: "Nu este totul să servești repede"
Iancu Guda: Administrați peste 5 miliarde de lei?
Horia Braun Erdei: Da.
Iancu Guda: Un om foarte valoros, cu decizii foarte importante. Spune-mi, te rog, cum poate investi orice om care nu are experiența ta și are sume mici de bani, să zicem 100 de lei pe lună, în aceste fonduri de investiții? Este accesibil pentru oricine?
Horia Braun Erdei: Da, fondurile de investiții sunt probabil cea mai democratică formă de a investi pe piețele financiare. Condiția necesară este să ai un cont bancar. Majoritatea băncilor mari din România oferă posibilitatea de a investi în fonduri prin intermediul băncii și se pot face aceste investiții de la sume mici, chiar 100 de lei, vorbim în general. Aceste investiții se pot face, procesul de a face investiții este destul de simplu, la fel cum ai face un depozit bancar, de exemplu, ca și proces în sine. Majoritatea băncilor oferă posibilitatea de a face investiții 100% online.
Iancu Guda: Din aplicația bancară și chiar să automatizezi.
Horia Braun Erdei: Din aplicația bancară, da, să automatizezi și să faci chiar programat aceste investiții, lună de lună, la salariu, de exemplu, sumă fixă pot să transfer direct către fondurile de investiții.
Mecanismul din spatele investițiilor în fondurile mutuale
Iancu Guda: Și, practic, banii se duc din contul curent unde nu produc bani și chiar dacă sunt în depozit, dobânda e prea mică pe termen lung, de-abia aproape de inflație și poți să automatizezi, în ziua salariului se mută automat și încep să producă bani. Care este mecanismul? Pentru că suntem undeva la jumătatea emisiunii și aș vrea să intrăm și în metoda din spate. Banii se mută din contul curent în contul de investiții și care-i mecanismul în spate? Cum se investește? Cum investiți voi?
Horia Braun Erdei: Fond mutual este destul de simplu, cum spune și numele. Se adună bani de la mai mulți oameni, de la mai mulți investitori. Aceste sume sunt investite, sunt încredințate unor specialiști, unui administrator de fonduri. Acesta investește pe piețele financiare într-un portofoliu diversificat, deci în mai multe instrumente financiare, cum ar fi titluri de stat, acțiuni sau obligațiuni emise de companii. Se investește pe piețe reglementate, unde se tranzacționează zilnic, deci există rulaj și lichiditate. Asta înseamnă că investitorii au acces la bani practic oricând.
Iancu Guda: Poți să investești oricând și poți să retragi oricând.
Horia Braun Erdei: Exact, și totuși există două mențiuni. Valoarea investiției depinde de prețurile din piață, deci nu e garantată. Și a doua este că în momentul în care depui cererea de răscumpărare, trebuie să treacă două, trei zile până să încasezi efectiv banii.
Iancu Guda: Oricum, lichiditatea este foarte bună și randamentele foarte interesante, mai ales că și investitorii pun banii lunar. Asta e cea mai bună recomandare. Și voi, la rândul vostru, pentru că vă intră bani în fiecare zi practic, investiți tot așa cu orizont pe termen lung și diversificat și nu luați decizii emoționale. Pentru că tu, când gestionezi acei bani, nu sunt banii tăi, dar iei decizii responsabile, raționale. Oamenii, când iau decizii pe banii lor, se sperie și dacă piața fluctuează, se sperie și vând.
Horia Braun Erdei: E ca și cum te duci să navighezi pe mare alături de un căpitan și de un echipaj specializat. Ok, există turbulențe câteodată, există furtuni, dar ai niște specialiști care știu să gestioneze riscurile pe piețele financiare.
Cum alegi un fond potrivit de investiții
Iancu Guda: Foarte important, pentru că mai avem timp, ar fi să alegi un fond potrivit de investiție. Eu zic, dacă ai nevoie de bani într-un an, doi, să mergi mai degrabă pe obligațiuni majoritar și dacă vrei să investești pe termen lung în acțiuni. Cum ai puncta diferența între ele? Că obligațiunile, până la urmă, lumea le percepe ca fiind sigure, dar pe termen lung, câștigurile nu sunt la fel de bune ca la acțiuni.
Horia Braun Erdei: Da, evident. Există o relație proporțională, în general, între risc și randamentele așteptate și, în general, pe termene mai lungi, chiar și instrumentele cu risc mai ridicat pot să aducă, cu un grad de încredere mai mare, niște randamente superioare. Iar, într-adevăr, în cazul obligațiunilor depinde și de scadența acelei obligațiuni. Dacă e scadență scurtă, un an, atunci gradul de încredere și siguranță e ridicat. Dacă e mai lung, e altă discuție.
Iancu Guda: Dar e important să rămâi investit pe termen lung și, ca să faci asta, trebuie să ai încredere. Și te invit, Horia, să continuăm în emisiunea viitoare care sunt elementele de garanție și de control – dacă, de exemplu, fondul intră în blocaj, în faliment – ce se întâmplă cu banii noștri. Vorbim acest lucru în episodul viitor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰