VIDEO. Lungul drum spre casă al unei pisici pierdute. După 6 ani de la dispariţia misterioasă, Ashes şi-a regăsit stăpâna
Revedere emoţionantă după ani de zile în care o familie de americani îşi pierduse speranţa să-şi mai strângă în braţe vreodată pisica. Animalul botezat Ashes a fost descoperit tocmai în Florida, la aproape 2.500 de kilometri distanţă de locul unde a dispărut, în 2015, iar peripeţiile prin care a trecut în toţi aceşti ani rămân un mister.
Şase ani de speranţe spulberate şi amintiri depănate ţinând în mână fotografii vechi au luat sfârşit pentru o familie de americani din Maine. În 2015, pisica lor mult-iubită, pe nume Ashes, a dispărut fără urmă, chiar în ziua când fiica stăpânei împlinea 10 ani. "Au căutat-o destulă vreme, până ce au fost nevoiţi să se resemneze cu gândul că, cel mai probabil, a fost ucisă ori a sfârşit mâncată de un alt animal", a povestit Janet Williams, prietenă de familie, potrivit Associated Press News.
Revedere emoţionantă: după 6 ani, pisica a ajuns înapoi acasă
Nimic nu i-a pregătit pe americani pentru telefonul surprinzător primit la începutul acestui an. Denise Cilley mărturiseşte că a fost de-a dreptul şocată când a aflat că pisica sa a fost găsită tocmai în Florida, la aproape 2.500 de kilometri distanţă. Un cabinet veterinar a stabilit identitatea animăluţului, cu ajutorul microcipului implantat. Totuşi, nimeni nu poate explica ce s-a întâmplat în toţi aceşti ani şi cum a reuşit pisica să ajungă atât de departe. "Am interogat-o destul de sever şi nu vrea să vorbească", glumeşte Janet Williams, care a preluat temporar custodia lui Ashes, din Florida până în Maine.
Miercuri, pisica a ajuns acasă, iar momentul în care stăpâna sa o întâmpină la aeroport este înduioşător.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰