Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Recordul pentru cea mai scurtă căsătorie. Un cuplu din Irak a divorţat imediat după dansul mirilor. Socrii-mari nu au fost de acord cu piesa aleasă

Un cuplu din Irak a stabilit un record pentru cea mai scurtă căsătorie, după ce au decis să divorţeze imediat după dansul mirilor. Cântecul ales de mireasă nu a fost pe placul familiei mirelui, ceea ce a provocat o ceartă între tinerii căsătoriţi.  

de Redactia Observator

la 08.02.2022 , 18:05

Cei doi au divorat la câteva ore după ce au semnat actele Cei doi au divorat la câteva ore după ce au semnat actele - Getty Images - foto ilustrativ

Melodia aleasă a fost „Mesaytara”, care în traducere înseamnă "Sunt dominant" sau "Te voi controla". Versurile piesei au fost, însă, luate mult prea în serios de familia mirelui, care a contestat alegerea tinerei mirese.

„Sunt dominant, vei fi condus de ordinele mele stricte” și „Te voi înnebuni dacă te uiți la alte fete de pe stradă”, sunt versurile din melodia lui Lamis Kan și mai departe, care a stârnit polemica între cele două familii, care s-a încheiat cu un divorţ după doar câteva minute de la căsătorie. Se pare că în timp ce mireasa dansa pe cântec și se bucura de nuntă, familia mirelui nu a fost impresionată, ceea ce a dus la izbucnirea conflictului dintre cele două familii, scrie The Mirror.

Mirele a declarat că s-a simțit profund jignit de muzica în cinstea lui. Imediat ce nunta s-a terminat, a cerut divorțul. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru în timpul unei nunţi. Un alt cântec a dus la un alt divorț în Iordania, anul trecut. 

Articolul continuă după reclamă

Divorţ la câteva ore de la semnarea actelor

Pe acelaşi subiect

La începutul acestei luni, o femeie a dezvăluit motivul pentru care s-a despărţit de soţul ei la doar o zi după nuntă, pentru că acesta a ignorat o regulă extrem de importantă pe care aceasta i-o ceruse, demonstrându-i că nu o respectă îndeajuns. 

Proaspăta mireasă a vorbit despre ce s-a întâmplat printr-un interviu dat unei reviste americane, sub pseudonimul „Give Him Til February”, explicând că s-a căsătorit chiar înainte de Crăciun, dar acum speră să obţină cât mai repede decizia de divorţ sau de anulare a căsătoriei până la finalul lunii ianuarie. Motivul? Lipsa de respect a soţului ei.

În ciuda faptului că a doua zi, imediat după nuntă, aceasta a anunţat că totul s-a terminat între ei şi că povestea de dragoste a fost doar o iluzie atât timp cât nu există respect, în timpul sărbătorilor de Crăciun mai mulţi prieteni şi chiar membri de familie au rugat-o să-i ofere acestuia o a doua şansă şi să nu renunţe „de la primul obstacol”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » Recordul pentru cea mai scurtă căsătorie. Un cuplu din Irak a divorţat imediat după dansul mirilor. Socrii-mari nu au fost de acord cu piesa aleasă