Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum se vopsesc ouăle de Paşte în satul Odaia Manolachi din Galaţi. Rezultatul final este unul neaşteptat

Deşi trăim în era tehnologiei şi a internetului, tradiţiile Pascale, vechi de sute de ani, încă se păstrează cu sfinţenie în satele din Galaţi. Una dintre ele este cea a vopsitul ouălor cu ajutorul coloranţilor naturali, obţinuţi din ingrediente pe care oricine le are în cămară. Îmbrăcate în straie populare, bătrânele satului se adună împreună pentru a vopsi ouăle, cu sfeclă roşie, coji de ceapă şi de nucă.
În plus, gospodinele transmit acest obicei şi tinerelor fete, pentru a putea duce tradiţia mai departe. Conform tradiţiei, ouăle se vopsesc în Joia Mare.

de Adrian Obreja

la 02.05.2024 , 11:30

În satul Odaia Manolachi din judeţul Galaţi, oamenii îşi încep ziua cu trei focuri pe care le aprind în grădină pentru a avea un pământ fertil tot anul şi pentru a alunga spiritele rele.

Ouă vopsite cu sfecla roșie, frunze de nuc şi coji de ceapa

Imediat după oamenii merg la biserica din sat, iar după slujbă, gospodinele se adună împreună pentru a vopsi ouă. Iar în bucătărie găsim coji de ceapa, sfecla roșie și frunze de nuc, toate din cămările proprii ale gospodinelor.

Vezi și

Exact aşa cum făceau pe vremuri şi bunicile lor. Între timp, până ce vopseaua naturală va fi gata, gospodinele, le învaţă pe tinere cum să ducă această tradiţie mai departe. 

Pe acelaşi subiect

Maria Hulea: Păstrarea tradiţiei este unul dintre cele mai importante lucruri pe care, noi românii ar trebui să le facem, mai ales în preajma sărbătorilor mari. 

Odată ce ouăle au fiert minute bune în coloranţii naturali, rezultatul final este unul neaşteptat. 

Ecatrian Hulea: De când mă ştiu ouăle pentru Paşte le vopsesc numai în culori naturale. Niciodată nu am folosit alte substanţe din comerţ. Pentru că aşa am învăţat de la mama. Ele nu aveau alte substanţe, decât tot ceea ce găseau în jurul casei. 

Cu ouăle pregătite pentru masa de Paşte, gospodinele urmează să facă mâine, cozonacii, pasca, dar şi restul bucatelor alese.

Totul pentru ca în noaptea de Înviere masa festivă să fie plină de bunătăţi. 

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Inedit » Cum se vopsesc ouăle de Paşte în satul Odaia Manolachi din Galaţi. Rezultatul final este unul neaşteptat