Video Video dramatic cu momentul în care pasagerii unui avion sunt anunțati să se pregătească de impact, în Rusia
Pasagerii unui Boeing-737, care zbura deasupra Rusiei, au trecut prin clipe de groază, duminică, după ce pilotul a anunțat că aeronava are o defecțiune și trebuie să fie pregătiți pentru impactul cu solul.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Incidentul s-a petrecut într-o aeronavă care zbura de la Moscova la Krasnador. Pe filmarea unui pasager din aeronava se aude avertismentul pilotului, în timp ce se pregătește să facă o aterizare de urgență.
Mesajul este repetat apoi de însoțitorii de zbor iar oamenii terifiați iau poziţia de siguranţă.
Mari Almaz, tânăra care a filmat totul, spune că zborul a fost „foarte înspăimântător” și „nu va uita niciodată” ceea ce s-a întâmplat.
„Înainte de a ateriza în Krasnodar, ni s-a spus că avionul se pregătește pentru o aterizare de urgență. La început am crezut că este o glumă, dar mai târziu pilotul a confirmat-o, apoi avionul a zburat în cerc deasupra orașului timp de aproximativ o oră. Se citea frică pe fețele oamenilor ... copiii plângeau, cineva se ruga, a fost într-adevăr înfricoșător”, a povestit Mari Almaz.
Imagini din timpul aterizării pe aeroportul din Krasnodar
Un al doilea videoclip a arătat avionul aterizând în siguranță pe o pistă a aeroportului din Krasnodar, din sudul Rusiei.
Un purtător de cuvânt al Departamentului teritoriului Krasnodar al Ministerului rus pentru Situații de Urgență a confirmat că nimeni nu a fost rănit și a declarat că este în curs o anchetă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰