Cum arată Aeroportul Ghimbav la aproape 2 ani de la inaugurare: O singură companie aeriană și doar trei destinații pentru zborurile de linie
O singură companie aeriană și doar trei destinații, pentru zborurile de linie. Așa arată, la aproape doi ani de la inaugurare, situația singurului aeroport construit de la zero, în România, în ultimii 50 de ani. Mult prea puţine zboruri pentru cei peste 210.000 de locuitori ai Braşovului. Administrația Aeroportului Internațional Ghimbav spune că investiția crește conform planului de afaceri și anunță negocieri pentru noi zboruri din inima țării.
Aeroportul a fost deschis pe 15 iunie 2023 și a cunoscut o creștere constantă a traficului de pasageri. În primul an de funcționare, a înregistrat 80.000 de călători, iar în 2024 numărul acestora a crescut la 230.000. În anul 2025, Aeroportul Brașov Ghimbav a ajuns la 340.000 de pasageri şi are zboruri doar spre Budapesta, Dortmund și Londra.
În prezent, sunt trei destinații de linie, operate de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, de o singură companie de zbor, iar gradul mediu de ocupare a aeronavelor este de peste 90 la sută. La momentul inaugurării, programul iniţial al aeroportului era de 12 ore. Acum, acesta a ajuns la 16 ore, iar la cererea companiilor aeriene programul poate fi prelungit. Cu toate acestea, cei mai nemulţumiţi de numărul mic de zboruri sunt locuitorii care speră că lucrurile vor evolua odată cu trecerea timpului.
Turistă: Când plec în concediu, de exemplu, eu nu pot folosi acest aeroport. Trebuie să ajung ori la București, ori la Sibiu.
Reporter: De ce?
- Rabla pentru Sobe 2025: Statul plătește 70% din costuri, localnicii din zonele montane sunt încurajați să se...
- Cum aleg românii restaurantele în 2025: trenduri, bugete și influența rețelelor sociale
- Toţi românii vor "deconta" costul taxei pe stâlp. Tarifele ar putea exploda: "Vor duce impozitul ăsta în preţ"
- Românii, primii la majorarea salariilor, însă tot la coada UE. Economiştii explică fenomenul: "E absolut normal"
- Wizz Air va deschide o nouă bază în România. Compania anunţă noi rute şi 100 de vouchere surpriză pentru...
Turistă: Din cauză că nu sunt zboruri.
Turist: Lumea zboară în mai multe colțuri ale ţării. Nu ajunge o companie, cu trei destinații. Trebuie mai multe companii, mai multe destinații.
Conducerea aeroportului susţine însă că nu vor rămâne doar cu cele trei destinaţii. "Suntem în discuţii cu peste 5 operatori la momentul acesta şi avem în plan adăugarea la cele 3 destinaţii a încă 10 destinaţii. Activitatea de zbor, în aviaţia civilă, nu se face de pe o zi pe alta. Discuţiile pot dura şi doi ani", a declarat Constantin Albu, director aeroport.
Aeroportul de la Brașov a costat aproximativ 140 de milioane de euro. Conform planului de afaceri, trebuie să ajungă, în 2027, la 700.000 0de pasageri.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰