Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Blocaj în Franţa. Un atac masiv a paralizat rețeaua TGV cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a JO. Căi ferate incendiate

Trei linii de tren de mare viteză din Franța au fost vandalizate în timpul nopții, a anunțat vineri operatorul feroviar de stat SNCF, provocând perturbări masive ale traficului în ziua în care încep Jocurile Olimpice, scrie Reuters.

de Redactia Observator

la 26.07.2024 , 21:49

Cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, au fost semnalate trei incendii la calea ferată, pe liniile de mare viteză Atlantic, Nord şi Est, iar traficul feroviar a fost grav perturbat, în special la Gara Montparnasse din Paris. Cele trei incendii care au fost puse în apropierea şinelor de pe liniile Atlantic, Nord şi Est au provocat perturbări majore ale traficului feroviar, provocând întârzieri prelungite. Compania feroviară a Franţei, SNCF, spune că este victima unui "atac masiv de paralizare a reţelei TGV" şi invită pasagerii să îşi amâne călătoria, cu schimbarea sau rambursarea gratuită a biletului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Deviem unele trenuri pe liniile clasice, dar va trebui să anulăm un număr mare de trenuri", a anunţat SNCF într-un comunicat, adăugând că "această situaţie ar trebui să dureze cel puţin până la sfârşitul săptămânii, până când se vor efectua reparaţiile", traficul urmând să fie reluat în mod normal luni.

Vezi și

800.000 de călători afectaţi

Pe acelaşi subiect

Denunţând un "act criminal scandalos", ministrul delegat pentru Transport, Patrice Vergriete, a vorbit de "consecinţe foarte mari" pentru traficul feroviar, în condiţiile în care vor rula doar un tren din două pe rutele spre nord, est şi Bretagne (vest) precum şi un tren din patru spre Bordelais (sud-vest) în acest weekend, când se face trecerea la sezonul de vacanţe din luna august, în paralel cu ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, care va avea loc vineri seara la Paris. 

Aceste "acte rău intenţionate" au provocat perturbări ale traficului şi întârzieri majore. Acest lucru se întâmplă în special la Gara Montparnasse din Paris, unde pasagerii îşi împărtăşesc disperarea pe reţelele sociale. În această gară din Paris, perturbarea este legată de "un incendiu în apropierea căilor ferate la Courtalain", în regiunea Eure-et-Loir, potrivit site-ului SNCF Connect.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Acest act rău intenţionat a provocat daune instalaţiilor noastre de semnalizare", a declarat compania pentru Le Figaro, preconizând "timpi de călătorie mai lungi pe tot parcursul zilei şi trenuri anulate" pe linia de mare viteză Atlantic, între Paris şi Tours şi Paris-Le Mans. "Aşteptaţi-vă la întârzieri între 30 de minute şi 1 oră şi 10 minute pentru TGV-urile INOUI, INTERCITÉS şi OUIGO", se arată pe SNCF Connect.

Puteţi urmări sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris şi în AntenaPLAY, pe canalul TVR.  Programul complet al Jocurilor Olimpice 2024 poate fi accesat AICI.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Blocaj în Franţa. Un atac masiv a paralizat rețeaua TGV cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a JO. Căi ferate incendiate