Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fortăreața Paris. O româncă povestește care e atmosfera în capitala Franței: "Toată lumea e nemulțumită. Dezamăgire maximă"

Măsuri de securitate fără precedent în capitala Franţei, înainte de începerea olimpiadei. Turiştii se plâng că sunt baraje ale poliţiei în toată zona centrală şi nu mai au acces la diferite obiective sau restaurante. 600.000 de bilete au rămas nevândute, în principal din cauza preţurilor care ajung şi la 3.000 de euro. Şi sportivii sunt nemulţumiţi, după ce mâncarea din satul olimpic a fost raţionalizată. 

de Redactia Observator

la 25.07.2024 , 22:07

În mai puţin de 12 ore, olimpiada va debuta oficial, la Paris. Înainte de marele moment, tot mai mulţi se plâng de probleme - de la sportivi până la turişti şi localnici. 

"Toată lumea e nemulţumită şi în domeniul în care lucrez eu, toată lumea se aştepta, wow Jocurile Olimpice, o să fie superb și că toată lumea o să câştige, dar avem o dezamăgire maximă", ne-a spus Roxana, o româncă din Franța.

Roxana este stabilită la Paris de 7 ani şi de doi ani face taximetrie. Spune că turiştii sunt puţini pentru această perioadă, iar cei care ajung se plâng că nu pot să viziteze mare lucru pentru că au fost ridicate bariere sau arene sportive în preajma principalelor atracţii. 

Vezi și

"Cât era de frumos, că toată lumea zicea wow, Paris. Acum e un oraş pustiu, puţinii turişti pe care îi avem abia aşteaptă să plece - nu avem ce vizita, totul e închis, restaurante închise pentru că nu au clienţi pentru că nu li s-au oferit codurile. Tot ce ţine, Tour Eiffel, tot ce e în centru nimeni nu are acces, au pus baraje peste tot", ne-a spus Roxana.

Pe acelaşi subiect

45.000 de poliţişti şi jandarmi sunt pe străzile Parisului în patrule permanente

Lor li se mai adaugă 10.000 de soldaţi. 

"Au transformat Parisul într-o închisoare cu grilajele pe care le-au pus, au înconjurat tot. Cred că avem în momentul de faţă mai mult poliţişti decât turişti, deci la orice colţ sunt câte 5-6-10 maşini. Au foarte multe ameninţări, se simt ameninţaţi şi de aia încearcă să mărească securitatea în faţă la Tour Eiffel aveau o mie de drone gata să fie ridicate să survoleze", ne-a povestit Roxana.

"Toate forţele Poliţiei Naţionale au fost mobilizate pe durata Jocurilor Olimpice. Poliţiştii nu vor avea vacanţă pe durata verii ca să poată asigura securitatea tuturor. Sunt delegaţii considerate sensibile, în particular, delegaţia Israelului, pentru care am întărit securitatea mulţumită unităţii noastre de elită", a declarat Sonia Fibleuil, purtătoarea de cuvânt a Poliției Franceze. 

Şi temerile sunt fondate. Aseară, mai mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în negru au încercat să atace suporterii israelieni la finalului meciului cu Mali de pe Parc des Princes. 

Prețuri uriașe la bilete și mâncare raționalizată, la Jocurile Olimpice

Peste jumătate de milion de bilete au rămas nevândute din cauza preţurilor prea mari. Intrarea la unele competiţii costă chiar şi 3.000 de euro. Nemulţumiţi de paturile de carton din camere, sportivii se plâng şi de mâncarea pe care o primesc. Zilnic, aproape 40.000 de mese trebuie servite aşa că anumite alimente cum ar fi ouăle sau carnea la grătar au fost raţionalizate din cauza cererii prea mari, scrie presa internaţională. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Fortăreața Paris. O româncă povestește care e atmosfera în capitala Franței: "Toată lumea e nemulțumită. Dezamăgire maximă"