Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sunetul înfiorător din subteran, în timpul cutremurului cu magnitudinea 7,7 din Turcia

Două cutremure cu magnitudinea de peste 7 au zguduit Turcia și Siria în mai puțin de 12 ore. Bilanţul este dramatic şi creşte de la o oră la alta: numărul morţilor şi al răniţilor este deja de ordinul miilor, în vreme ce o mulţime de clădiri au fost şterse de pe suprafaţa pământului. Zgomotul subteran produs de primul cutremur din Turcia a fost înregistrat, în Kahramanmaras.

de Redactia Observator

la 06.02.2023 , 17:47

Două cutremure de peste 7 în Turcia și Siria în mai puțin de 12 ore Două cutremure de peste 7 în Turcia și Siria, în mai puțin de 12 ore - Profimedia / Twitter

Un cutremur cu magnitudinea 7,7 a zguduit Turcia, urmat la nici 12 ore de un altul aproape la fel de puternic. Primul seism s-a produs în Turcia, la o adâncime de 7 kilometri şi la o distanţă de aproximativ 33 de kilometri de Gaziantep, foarte aproape de graniţa cu Siria. Cutremurul a fost atât de puternic încât s-au simțit vibraţii în toată regiunea, până în Israel, Liban și Cipru. Zece minute mai târziu, seismul a fost urmat de altă replică, de 6,4 pe Richter. Autoritățile turce au declarat cel mai înalt nivel de urgență, toate serviciile de salvare și prima intervenție mobilizându-se pentru a ajuta provinciile afectate.

Cutremur în Turcia: vuietul din subteran

Sunetul subteran al celui dintâi cutremur care a făcut prăpăd în Turcia - mii de morţi şi răniţi, dar şi clădiri prăbuşite - a fost înregistrat în Kahramanmaras. Vuietul persistă secunde întregi, prevestind dezastrul.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Unul dintre cele mai puternice seisme care au lovit Turcia în ultimii 100 de ani

Cutremurul cu magnitudinea 7,8 care a lovit sudul Turciei luni dimineața este cel mai puternic pe care l-a experimentat țara în mai mult de 100 de ani, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit CNN. Un seism la fel de puternic cu magnitudinea 7,8 care a lovit estul Turciei în 1939 a ucis peste 30.000 de oameni. Karl Lang, profesor asistent la Școala de Științe Pământului și Atmosferice a Universității Georgia Tech, a declarat că zona afectată de cutremur este predispusă la activitate seismică. Cutremurele de această magnitudine sunt rare, având loc în medie mai puțin de cinci pe an oriunde în lume. „Ceea ce este cu adevărat neobișnuit aici este că este un cutremur foarte mare care este, de asemenea, aproape de suprafață”, a spus Lang.

Recep Tayyip Erdogan a transmis condoleanțe familiilor victimelor. Președintele turc a declarat, luni dimineaţă, că echipele de căutare și salvare au fost trimise imediat în zonele afectate, în timp ce toate celelalte instituții guvernamentale își coordonează răspunsul. Ministrul turc de Interne Suleymon Soylu a declarat că 10 orașe au fost afectate: Gaziantep, Kahramanmaras, Hatay, Osmaniye, Adiyaman, Malatya, Sanliurfa, Adana, Diyarbakir și Kilis.

Turcia se află într-una dintre cele mai active zone seismice din lume.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Sunetul înfiorător din subteran, în timpul cutremurului cu magnitudinea 7,7 din Turcia