Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Drumuri crăpate, roci prăbușite de pe munți și haos după cutremurul din California: "Se simţea ca un val sub picioarele mele"

Statul California a fost zguduit de un cutremur de 5.2 grade şi nu mai puţin de 7 replici. Seismul de suprafaţă, produs la doar 13 kilometri adâncime, a provocat panică, mai ales că s-a simţit şi în oraşul vedetelor, Los Angeles. Mai multe drumuri s-au crăpat, iar bucăţi uriaşe de rocă s-au prăbuşit de pe versanţi. 

de Redactia Observator

la 15.04.2025 , 20:35

Cutremurul a fost simţit de milioane de locuitori ai statului California. Cele câteva secunde în care pământul s-a zguduit au fost suficiente pentru ca în magazine rafturile să se răstoarne iar în case obiectele de mobilier să se mişte. Pe Norielle, o fetiţă de doar 11 luni, seismul a surprins-o în pătuţul ei. 

Specialiştii spun că epicentrul cutremurului a fost în apropierea orăşelului Julian. Oamenii speriaţi au ieşit din case, de teamă că acestea s-ar putea prăbuşi peste ei, iar în şcoli elevii s-au ascuns sub bănci. 

Haos în California, după un cutremur de 5.2 grade

Vezi și

"Oamenii de aici, din Julian, au simţit forţa brută a cutremurului. Epicentrul a fost la 4 kilometri sud de aici. Acesta a venit la mai puţin de 24 de ore de când un alt cutremur, de 3,5 grade, a lovit aceeaşi regiune", a transmis Brian White, reporter CBS 8.

Pe acelaşi subiect

"A fost şocant şi înfricoşător. Eram aici, munceam, vorbeam cu clienţii şi, deodată, întreg tavanul a început să tremure, să zăngăne, iar podeaua începea să se cutremure", povestește un martor.

Unda de şoc a ajuns până în faimosul Los Angeles şi a fost urmată de 7 replici. Cea mai puternică a avut aproape 4 grade. Bucăţi uriaşe de asfalt s-au crăpat în timpul seismului, iar mai multe roci s-au prăbuşit de pe versanţi direct pe carosabil. Din fericire, nu au fost victime.  

"Întreaga clădire a început să se cutremure. Parcarea se simţea ca un val sub picioarele mele. A fost o nebunie", povestește un altul.

Imaginile surprinse în timpul cutremurului au făcut deja înconjurul internetului. Virale sunt cele înregistrate în Grădina Zoologică din San Diego, acolo unde elefanţii au încercuit imediat un pui, ca să-l protejeze. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?
Observator » Ştiri externe » Drumuri crăpate, roci prăbușite de pe munți și haos după cutremurul din California: "Se simţea ca un val sub picioarele mele"