Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video SUA restricţionează Programul Visa Waiver pentru Ungaria. Acuzaţii legate de un "calcul politic" pentru voturi al lui Viktor Orban

Statele Unite au impus marţi restricţii în cadrul Programului Visa Waiver pentru toţi deţinătorii de paşapoarte ungare, informează Reuters.

de Redactia Observator

la 01.08.2023 , 20:38

Ambasada americană la Budapesta a comunicat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor Ungariei în cadrul sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization - ESTA) scade de la doi ani la un an şi va fi permisă câte o singură intrare în SUA.

Restricţii pentru vizele ungurilor în SUA

Reprezentanţa diplomatică a menţionat că Ungaria a acordat cetăţenia între 2011 şi 2020 etnicilor maghiari din ţările vecine "fără a exista măsuri adecvate de securitate pentru verificarea identităţii acestora". Au devenit astfel cetăţeni ai ţării peste un milion de maghiari, dintr-un calcul politic al premierului Viktor Orban, care a obţinut astfel voturi în plus la alegerile ulterioare, notează Reuters.

Vezi și

În contextul noilor prevederi în cadrul programului Visa Waiver, Reuters observă că relaţiile între Washington şi Budapesta au fost afectate recent de întârzierea votului în parlamentul ungar pentru aderarea Suediei la NATO. Chiar luni, partidul de guvernământ FIDESZ a boicotat o sesiune parlamentară convocată de opoziţie pentru ratificarea extinderii alianţei, care în cele din urmă nu a mai fost supusă la vot.

Pe acelaşi subiect

Motive de dezacord cu Ungaria

Un alt motiv de dezacord este restricţionarea de către guvernul naţionalist a drepturilor minorităţilor sexuale - lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali etc.

Reuters reaminteşte că SUA au interzis în 2014 accesul a şase cetăţeni ungari, ca un avertisment pentru guvernul anterior, condus tot de Orban, în vederea renunţării la unele politici ungare care ameninţau valorile democratice.

Un oficial guvernamental american de rang înalt a declarat agenţiei citate - care nu îi dezvăluie numele - că modificările anunţate marţi nu se aplică celorlalte 39 de ţări participante la Programul Visa Waiver, ci sunt "specifice Ungariei". "Există o problemă de sistem, şi anume că au fost emise sute de mii de paşapoarte între 2011 şi 2020 fără a exista cerinţe de verificare a identităţii".

Întrebat dacă măsura este legată de alte probleme care au creat fricţiuni între guverne, oficialul a răspuns că "Statele Unite urmăresc îndeaproape deciziile Ungariei", însă decizia nu trebuie interpretată ca un mesaj despre alte subiecte.

El a susţinut că vulnerabilităţile de securitate ale Ungariei fuseseră identificate cu mult timp înaintea invaziei ruse în Ucraina. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » SUA restricţionează Programul Visa Waiver pentru Ungaria. Acuzaţii legate de un "calcul politic" pentru voturi al lui Viktor Orban