SUA permit tranzacții cu Rusia cu îngrășăminte, alimente, medicamente, echipamente medicale şi agricole
Trezoreria Statelor Unite a anunţat joi că permite tranzacțiile cu Rusia care implică îngrășăminte, alimente, semințe, medicamente, echipamente medicale şi agricole, relatează The Wall Street Journal. Americanii resping astfel acuzațiile Moscovei conform cărora sancțiunile occidentale şi nu invadarea Ucrainei reprezintă cauza crizei alimentare globale. SUA și UE au acuzat Rusia că fură cereale din Ucraina și că Putin e de vină pentru criza alimentară mondială.
Departamentul Trezoreriei Americane a publicat joi o notă informativă în care încearcă să clarifice politica sa de sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit acesteia, produsele agricole și medicale nu sunt ținte ale sancţiunilor. Creșterea costurilor la combustibili, alimente și îngrășăminte, adesea atribuită războiului din Ucraina și sancțiunilor impuse din cauza acestuia, a tulburat economiile și a stârnit furia cetăţenilor din întreaga lume, în special în țările în curs de dezvoltare.
Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei a eliberat o licență de autorizare a anumitor tipuri de tranzacții legate de mărfuri și echipamente agricole, precum și medicamente și dispozitive medicale. Potrivit acestuia, SUA sprijină cu fermitate eforturile Națiunilor Unite de a aduce cereale rusești și ucrainene pe piețele mondiale."Comerțul agricol și medical nu sunt ținte ale sancțiunilor impuse de Statele Unite Rusiei pentru atrocitățile din Ucraina”, se arată în nota informativă.
Documentul susţine, de asemenea, că SUA nu au impus sancțiuni asupra exportului de îngrășăminte către sau din Rusia. În plus, deși SUA au interzis importul de fructe de mare din Rusia, "interdicția nu restricționează în alte țări importul de produse de origine rusă cum ar fi pește, fructe de mare și preparate din acestea."
De asemenea, se precizează că este permis în temeiul sancțiunilor SUA exportul de echipamente agricole și piese de schimb în Rusia, iar tranzacțiile care implică asigurarea și reasigurarea transportului de mărfuri agricole, inclusiv îngrășăminte, sunt permise.
În plus, nota clarifică faptul că instituțiile financiare din SUA pot procesa tranzacții legate de exportul de mărfuri, medicamente sau dispozitive medicale către sau din Rusia și a adăugat că Banca Agricolă Rusă, deținută de stat, nu se afla pe lista Biroului american pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), dar că tranzacţiile sunt supuse unor restricţii de datorie şi capital.
Nota informativă se aliniază cu politica de sancțiuni a SUA, care de obicei scutește produsele umanitare, medicale și agricole de la sancțiuni, cu unele restricții. SUA au publicat o notă în februarie în care afirmă că regimul său de sancțiuni nu interzice importul sau exportul de mărfuri agricole, medicamente și dispozitive medicale în Afganistan.
Explicaţiile SUA au venit la o zi după ce oficialii ruși, ucraineni, turci și ONU s-au întâlnit la Istanbul pentru discuții care vizează reluarea exporturilor de cereale ale Ucrainei. Ucraina și Rusia sunt principalii furnizori mondiali de grâu. Rusia este, de asemenea, un mare exportator de îngrășăminte, în timp ce Ucraina este un producător semnificativ de porumb și ulei de floarea soarelui.
Secretarul de stat Antony Blinken a declarat recent că acțiunile Rusiei au contribuit la revolta din Sri Lanka, unde președinte și-a dat demisia şi a fugit pe fondul protestelor în masă din cauza scăderii rezervelor de alimente și combustibil.
Eduard Zernin, șeful Uniunii Ruse a Exportatorilor de Cereale, a descris demersul SUA drept "un act de bunăvoință” și "un adevărat pas în lupta împotriva foametei în lume”. "Sperăm sincer că alte țări implicate vor urma acest exemplu și vor emite clarificările și licențele necesare pentru a elimina sancțiunile ascunse care împiedică furnizarea de cereale către țările care au nevoie", a declarat el pentru Reuters.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰