Update Război Rusia - Ucraina, ziua 189 LIVE TEXT. Experţii AIEA au ajuns în Zaporojie. Misiunea de verificare a centralei nucleare începe joi
Război Rusia - Ucraina, ziua 189. În cea de a treia zi de la începutul contraofensivei ucrainene, liderul de la Kiev și-a asigurat cetățenii că armata își continuă eforturile împotriva trupelor rusești. Volodimir Zelenski a explicat că ostilitățile se poartă de-a lungul întregii linii de front - în sud, în regiunea Harkov şi în Donbas. "Forţele armate ale ţării noastre, serviciile noastre speciale, serviciile noastre de informaţii fac tot posibilul şi imposibilul pentru ca fiecare militar rus să simtă neapărat răspunsul ucrainean la această teroare oribilă pe care Rusia a adus-o pe pământul nostru. Pe întreg teritoriul temporar ocupat al Ucrainei, din Crimeea până în regiunea Harkov, armata rusă nu are şi nu va avea nicio bază sigură, niciun loc liniştit." "Apărătorii noştri vor distruge toate depozitele, cartierele generale ale ocupanţilor, echipamentele lor, oriunde s-ar afla. (..) Acesta este pământ ucrainean, iar ocupanţii pot face doar două lucruri - să fugă sau să se predea. Nu le lăsăm alte opţiuni", a adăugat acesta.
- Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 1-50, aici
- Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 51 - 110, aici
- Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 111 - prezent, aici
UPDATE 22:48 Ministerul Apărării din Ucraina le cere locuitorilor din Crimeea să ofere detalii ale bazelor şi mişcărilor forţelor ruse
Ministerul Apărării din Ucraina a făcut apel la informatorii din Crimeea să transmită detalii privind mişcărole forţelor ruse, potrivit CNN, citat de news.ro. Unitatea de Spionaj a Apărării a arătat, pe canalul său de Telegram, că vrea ca locuitorii din Crimeea să ofere ”localizarea exactă a punctelor de desfăşurare şi adresele rezidenţiale ale forţelor de ocupaţie (preferabil cu coordonate)”, precum şi detalii legate de unde locuiesc ofiţerii superiori.
De asemenea, oamenilor li s-a cerut să ofere ”locaţiile şi rutele mişcărilor echipamentelor militare” şi ”date exacte despre colaboratori locali care au schimbat taberele, trecând de partea duşmanului”. Ucraina nu a recunoscut vreun atac asupra locaţiilor militarilor ruşi şi echipamentelor din Crimeea.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 188 LIVE TEXT. Ucraina acuză Rusia că a bombardat coridoarele pe care trebuie să...
- Lupte violente de stradă pe străzile din Herson, la o zi după declanşarea contraofensivei ucrainene
- Ucrainenii i-au păcălit pe ruși cu HIMARS-uri de lemn. Soldații Moscovei au irosit rachete Kalibr scumpe ca să...
UPDATE 22:33 Iranul a înmânat Rusiei o „iniţiativă de pace” privind Ucraina de la un lider din Europa Occidentală
Iranul a livrat Rusiei o aşa-numită „iniţiativă de pace” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, propusă de un lider european. Ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian a confirmat că a înmânat propunerea despre care a spus că a fost dată preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, potrivit Mediafax. „Există idei pentru a ajuta la instaurarea păcii şi la oprirea luptelor din Ucraina, iar eu am împărtăşit aceste idei cu domnul Lavrov”, a declarat Amirabdollahian, potrivit Al Jazeera.
El nu a dat numele liderului european care se află în spatele iniţiativei şi nici nu a dezvăluit alte detalii, dar a spus că propunerea include puncte privind centrala nucleară Zaporojie şi prizonierii de război. Bombardamentele recente din jurul centralei din sud-estul Ucrainei au stârnit temeri legate de un posibil dezastru nuclear şi au determinat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să trimită experţi pentru a vizita centrala. Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc că pun în pericol siguranţa cetăţenilor.
Site-ul oficial de ştiri iranian ISNA a raportat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron a fost liderul care a transmis mesajul către Teheran, dar niciun oficial nu a comentat pe această temă. Mohammad Jamshidi, adjunctul politic al preşedintelui iranian, a scris miercuri pe Twitter că Amirabdollahian a primit „o iniţiativă de pace şi un mesaj important” de la „un lider de top din Europa Occidentală”. De când a început invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie anul acesta, Iranul a transmis mesaje între Moscova şi Kiev de mai multe ori, însă acesta este primul caz făcut public în care Teheranul transmite un mesaj din Europa. Republica islamică a declarat în mod repetat că luptele trebuie să înceteze prin dialog şi refuză să condamne Moscova. Teheranul spune că expansiunea NATO este rădăcina problemei.
UPDATE 18:28 FAZ: Nu este necesară o misiune UE de instruire a militarilor ucraineni
Misiunea Uniunii Europene de instruire a militarilor ucraineni, propusă de Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, nu este necesară, reflectând dorinţa Bruxellesului de a avea un rol mai important, comentează Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Mediafax. "Josep Borrell, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, vrea o misiune comună la nivel european pentru antrenarea militarilor ucraineni. Acest lucru nu este neapărat necesar. Nu este clar imediat ce valoare suplimentară ar aduce misiunea UE pentru armata ucraineană. În afara Europei, ar avea sens ca trupele din statele UE să colaboreze, astfel încât să transfere imediat echipamente şi să ofere securitate. Dar în Europa nu este necesar. Militarii ucraineni vin la antrenamente în poligoane din state europene, iar acestea nu au nevoie de securitate suplimentară. Sigur că o coordonare mai bună ar fi un avantaj, dar ucrainenii trebuie să fie cei care să obţină complementaritate de pe urma ofertelor de instruire în Europa", argumentează editorialistul Nikolas Busse, într-un articol publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung sub titlul "Nu este necesară o misiune UE de instruire".
"Nu în ultimul rând, propunerea lui Borrell trebuie privită prin prisma dorinţei constante a instituţiilor de la Bruxelles de a juca un rol mai mare. (...) De fapt, Bruxellesul ar trebui să susţină statele membre care vor să ofere instruire militară, dar care nu au fonduri sau expertiză. În niciun caz nu trebuie să dureze câteva luni să fie pregătit un program de acest fel", subliniază editorialistul, cerând Uniunii Europene să respecte principiul "subsidiarităţii": "ceea ce pot face statele membre nu trebuie să rezolve Uniunea Europeană". Miniştrii Apărării din statele Uniunii Europene au stabilit marţi, în cursul reuniunii informale a Consiliului UE de la Praga, să iniţieze elaborarea şi examinarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni în cadrul unei misiuni europene.
UPDATE 18:22 AIEA vrea o prezenţă permanentă la Centrala nucleară Zaporojie
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) vrea să instituie o prezenţă permanentă la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse, afirmă directorul instituţiei, Rafael Grossi, notează Mediafax.
"Vrem să instituim o prezenţă permanentă. Ne pregătim pentru activitatea propriu-zisă, care începe mâine", a declarat miercuri, în Ucraina, Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), citat de cotidianul Le Monde. Experţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au sosit miercuri în oraşul ucrainean Zaporojie, iar misiunea de verificare la Centrala nucleară aflată sub ocupaţie rusă va începe joi.
Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de o serie de atacuri în zona Centralei atomo-electrice Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse. "Este o misiune de verificare, pentru menţinerea acestei importante centrale nucleare, cea mai mare din Europa. Vrem să evităm producerea unui accident nuclear", a declarat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi.
UPDATE 17:10 AIEA vrea să 'evite un accident nuclear' la centrala nucleară Zaporojie, aflată sub controlul forţelor ruse
Delegaţia Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) doreşte să 'evite un accident nuclear' la centrala ucraineană din regiunea Zaporojie (sud), ocupată de trupele ruse, a declarat directorul AIEA, Rafaelo Grossi, care conduce misiunea de experţi AIEA ce a sosit miercuri după-amiază în zonă, relatează AFP, citat de Agerpres. 'Este o misiune care încearcă să evite un accident nuclear şi să păstreze această importantă centrală nucleară, cea mai mare din Europa', a afirmat Grossi într-o conferinţă de presă susţinută în oraşul Zaporojie.
'Avem o sarcină foarte, foarte important de realizat acolo, pentru a evalua situaţia reală, pentru a ajuta la stabilizarea situaţiei cât de mult posibil', declarase Grossi în cursul dimineţii la Kiev. 'Vom sta câteva zile acolo', a spus el, după ce un responsabil prorus din zonă afirmase marţi seara că misiunea AIEA vine pentru o singură zi. Şeful AIEA a indicat că a primit garanţii de securitate din partea autorităţilor ruse şi ucrainene. 'Aceste operaţiuni sunt extrem de complexe: mergem într-o zonă de război, într-un teritoriu ocupat', a subliniat el. Kievul şi Moscova se acuză reciproc de mai multe săptămâni de numeroase bombardamente care au vizat centrala.
UPDATE 16:06 Experţii AIEA au ajuns în oraşul ucrainean Zaporojie
Delegaţia trimisă de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a ajuns în oraşul Zaporojie, din sudul Ucrainei, aflat la două ore de mers cu maşina de centrala nucleară, relatează The Guardian, citat de news.ro. Un convoi a condus echipa formată din 14 inspectori, condusă de şeful AIEA, Rafael Grossi, care a părăsit Kievul în cursul dimineţii. Oraşul se află în mod normal la aproximativ două ore de mers cu maşina de centrala nucleară, dar nu este clar cum sau când echipa va ajunge la faţa locului, având în vedere complexitatea trecerii în zonele aflate sub controlul Rusiei.
Înainte de a pleca cu echipa sa spre Zaporojie miercuri dimineaţa, Grossi le-a spus reporterilor că plănuiesc să petreacă ”câteva zile” la centrală şi că va oferi mai multe declaraţii ulterior. Delegaţia AIEA va rămâne probabil în capitala regiunii Zaporojie peste noapte înainte de a încerca să viziteze instalaţia nucleară din oraşul Enerhodar, joi, relatează Reuters.
UPDATE 15:38 La Nikolaev continuă să ardă silozuri de cereale în urma bombardamentelor ruseşti
La Nikolaev (Mikolaiv) continuă să ardă silozuri de cereale în urma bombardamentelor din ajun, relatează Reuters, citat de Agerpres. Miercuri mai ardeau încă silozurile de grâne din oraşul Nikolaev, al doilea cel mai mare port din Ucraina, după ce au fost lovite în urma bombardamentelor ruseşti de marţi asupra zonei, a anunţat Serviciul ucrainean pentru situaţii de urgenţă.
'Ca urmare a bombardamentelor de la Nikolaev, silozurile de grâne de la o facilitate de infrastructură din cartierul Korabelni au luat foc', a anunţat miercuri serviciul de urgenţă pe Facebook. 'Lupta împotriva incendiilor continuă', potrivit serviciului, care a publicat fotografii ce arată găuri în acoperişurile metalice a cel puţin două silozuri şi echipe de pompieri stropind cu apă facilităţile avariate. O suprafaţă de 200 de metri pătraţi a fost afectată, a indicat acelaşi serviciu, fără a oferi mai multe amănunte. La Nikolaev se află mai multe terminale de cereale importante, iar unele dintre ele au fost atacate în cursul invaziei ruse, denumită de Moscova 'operaţiune specială militară'.
UPDATE 13:50 Contraofensiva a înregistrat trei succese în Herson, susțin oficialii ucraineni din regiune
Forțele ucrainene au avut "succese" în trei zone din regiunea Herson, ocupată de Rusia, potrivit unui oficial regional ucrainean. Iuri Sobolevski, șeful adjunct al consiliului regional din Herson, a declarat că trupele ucrainene au înregistrat succese în districtele Herson, Berîslav și Kahovka.
Sobolevski nu a oferit detalii despre presupusul succes al trupelor ucrainene, dar comentariile sale au venit în timp ce Ministerul rus al Apărării a susținut că încercările Ucrainei de a lansa o contraofensivă în sudul țării au eșuat.
În cadrul informării zilnice, Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele Ucrainei au suferit pierderi grele de trupe și echipamente. Forțele sale au doborât trei elicoptere ucrainene și patru avioane în timpul a două zile de luptă în jurul frontului Nicolaev - Krîvîi Rih și în alte zone din sudul Ucrainei. Jurnaliștii de la The Guardian nu au reușit să verifice în mod independent afirmațiile făcute de cele două părți.
UPDATE 12:30 Vizita inspectorilor ONU la Zaporojie ar putea avea loc joi
Inspectorii care au pornit către centrala de la Zaporojie în această dimineață de la Kiev s-ar putea să nu viziteze instalațiile nucleare până joi, notează The Guardian.
Un reporter Reuters care călătorește alături de echipa de la Agenția Internațională pentru energie Atomică (AIEA) a declarat că este probabil ca inspectorii să rămână peste noapte în orașul Zaporojie din apropiere, înainte de a vizita centrala, care se află pe teritoriul controlat de Rusia.
În prezent, există neclarități cu privire la durata inspecției după ce oficialii instalați de ruși în zonă au sugerat că vizita ar putea dura doar o zi. Între timp, experții ONU și Kievul au susținut că misiunea s-ar putea întinde pe mai multe zile.
UPDATE 10:30 Zelenski ar putea părăsi Ucraina pentru prima dată de la începutul războiului pentru a participa la o întâlnire a Adunării Generale a ONU
Volodimir Zelenski s-ar putea deplasa la New York pentru a participa la dezbaterea generală a Adunării Generale a ONU, potrivit unor diplomaţi. Această vizită ar putea fi prima deplasare a acestuia în afara Ucrainei de la declanşarea invaziei ruse. Preşedintele ucrainean figurează pe lista celor care vor lua cuvântul în cadrul celui mai mare eveniment anual al ONU ce va avea loc la mijlocul lui septembrie. Detalii aici.
UPDATE 09:20 Ministerul britanic al Apărării: Ucraina a împins linia frontului spre sud
Ucraina își continuă ofensiva împotriva forțelor Rusiei din sudul țării, împingând linia frontului înapoi "la o oarecare distanță în unele locuri", potrivit informațiilor oferite de autoritățile britanice, notează The Guardian. Raportul complet publicat de Ministerul Apărării din Marea Britanie în această dimineață arată că:
"Forțele armate ucrainene au continuat să atace trupele ruse din sud pe mai multe axe începând de luni. Formațiunile ucrainene au împins linia frontului înapoi la o oarecare distanță în locuri, apărările rusești vulnerabile.
În conformitate cu doctrina sa militară, Rusia va încerca probabil acum să elimine problemele din linia sa de apărare folosind unități de rezervă mobile pre-stabilite. Acestea vor include probabil unele dintre cele din gruparea estică.
Rusia continuă să accelereze eforturile de a aduna noi trupe pentru războiul din Ucraina. Batalioanele de voluntari ale noului corp al Armatei a 3-a au plecat de la baza lor de origine în jurul datei de 24 august, foarte probabil pentru a se îndrepta către Ucraina. Eficacitatea operațională a acestor unități nu este cunoscută. Corpul Armatei a 3-a personal insuficient, iar aceste trupe au avut o pregătire limitată."
UPDATE 08:35 Profesorii ucraineni din zonele ocupate, forțați să predea după programa din Rusia
Când copiii ucraineni din zonele ocupate se vor întoarce la şcoală la 1 septembrie, lecţiile de istorie vor fi predate foarte diferit. BBC a descoperit că profesorii ucraineni sunt presaţi să folosească programa şcolară rusă, ceea ce înseamnă să studieze lumea conform Kremlinului. În zonele ocupate din sudul Ucrainei, la clădirile administrative şi educaţionale - inclusiv şcolile - au fost arborate steaguri ruseşti, notează News.ro.
Utilizatorii canalelor de socializare pro-ruseşti s-au lăudat public cu încercarea de ştergere a istoriei ucrainene în zonele ocupate. Există în mod regulat imagini cu forţele ruseşti care îndepărtează cărţi de istorie ucrainene din biblioteci, în timp ce aşa-numitul Minister al Iluminismului al Rusiei a început să furnizeze manuale şcolare ruseşti în mai multe zone ocupate din Ucraina.
BBC a analizat conţinutul principalelor manuale şcolare aprobate pentru a fi utilizate şi diferenţele faţă de ediţiile lor de dinainte de război din 2016 şi 2022.
Majoritatea referinţelor la Ucraina şi Kiev au fost eliminate. Chiar şi "Rusia Kieveană" - numele unui stat medieval din Europa de Est cu capitala la Kiev - a fost înlocuit cu numele "Rus" sau doar cu "Vechiul Rus". Cărţile includ declaraţii false potrivit cărora, în timpul anexării Crimeei de către Rusia în 2014, oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi "proteja drepturile" după ce "naţionaliştii radicali... au ajuns la putere [la Kiev] cu sprijinul Occidentului".
Între timp, în versiunea actuală a manualelor, numărul de referiri la Putin şi la realizările sale a crescut. BBC a contactat Ministerul rus al Iluminismului, dar nu a primit niciun răspuns.
Pe 19 august, o postare pe platforma de socializare Telegram a unei publicaţii locale pro-ucrainene a citat un mesaj care ar fi fost trimis părinţilor de către un profesor pro-rus de la o şcoală de lângă Melitopol. În mesaj se spunea că nu va exista "niciun fel de învăţare la distanţă pe teritoriul nostru eliberat".
Părinţii care refuză să îşi trimită copiii pentru predare în persoană vor fi "decăzuţi din drepturile părinteşti" dacă vor încălca regula de mai multe ori. Între timp, părinţii care vor fi de acord să îşi trimită copiii la şcolile din regiunile ocupate ale Ucrainei vor fi recompensaţi. În data de 24 august, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat plata unică a 10.000 de ruble părinţilor, cu condiţia ca copiii lor să frecventeze o şcoală până la 15 septembrie.
UPDATE 07:50 Mai mulți membrii ai Congresului SUA au făcut o vizită oficială la Kiev
Preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu senatorul american Robert Portman, copreşedinte al Grupului de sprijin pentru Ucraina din Senat, şi cu senatorul american Amy Klobuchar, membru al Grupului de sprijin pentru Ucraina, transmite preşedinţia din Ucraina. Oficialii americani s-au aflat în vizită în Ucraina. Preşedintele ucrainean şi-a exprimat convingerea că Statele Unite ale Americii vor continua să susţină Ucraina şi a subliniat necesitatea de a consolida politica de sancţiuni împotriva Rusiei.
"Acesta este un semnal important de susţinere a Ucrainei şi a integrităţii sale teritoriale. Aş dori să-mi exprim recunoştinţa pentru sprijinul bipartizan şi bicameral din Congresul SUA. Aş dori să-i mulţumesc personal preşedintelui Biden şi administraţiei sale pentru munca lor constantă", a spus preşedintele Ucrainei.
Zelenski i-a informat în detaliu pe senatori cu privire la situaţia de pe front. În acest sens, preşedintele Ucrainei a remarcat importanţa asistenţei de securitate venite din partea Statelor Unite şi necesitatea continuării şi creşterii acesteia. Preşedintele a subliniat, de asemenea, că Ucraina asigură un control fiabil asupra armelor şi echipamentelor militare primite de la partenerii străini.
Preşedintele ucrainean şi-a exprimat convingerea că Statele Unite ale Americii vor continua să susţină Ucraina ca lider printre toate statele care oferă asistenţă ţării sale şi a subliniat necesitatea de a consolida politica de sancţiuni împotriva Rusiei.
"Acestea sunt mari eforturi comune. Ele dau rezultate. Deşi nu au funcţionat încă pe deplin. Mai este mult de lucru. Mă aştept ca presiunea sancţiunilor să crească. Unul dintre elementele acestei presiuni ar trebui să fie introducerea de restricţii de viză pentru cetăţenii Federaţiei Ruse, pentru ca ruşii să simtă consecinţele propriului lor sprijin pentru agresiunea împotriva Ucrainei", a declarat Zelenski.
O atenţie deosebită a fost acordată situaţiei de la centrala nucleară din Zaporojie, preşedintele Ucrainei subliniind că acţiunile Rusiei sunt o manifestare a terorismului nuclear şi reprezintă o ameninţare globală.
"Centrala nucleară de la Zaporojie trebuie să fie demilitarizată şi să revină sub controlul Ucrainei", a menţionat şeful statului, adăugând că, în acest sens, se pun mari speranţe în misiunea AIEA. "Dezvoltarea unor garanţii de securitate eficiente este de o importanţă crucială pentru statul nostru în prezent", a subliniat el.
UPDATE 07:00 Volodimir Zelenski: Se poartă lupte în Harkov, Donbas și sudul Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski afirmă, în mesajul către populaţie, că pe întreg teritoriul temporar ocupat al Ucrainei, din Crimeea până în regiunea Harkov, armata rusă nu are şi nu va avea nicio bază sigură, el precizând că forţele ruse a fost instruite să captureze regiunea Doneţk până la sfârşitul lunii august dar că ocupanţii pot face doar două lucruri - să fugă sau să se predea. Liderul Ucrainei mai spune că este nevoie de demilitarizarea imediată şi completă a centralei de la Zaporojie, pentru că Rusia pur şi simplu nu are nevoie de ea.
"În această zi, ocupanţii au bombardat cu brutalitate Harkov, Mykolaiv şi celelalte oraşe ale noastre. Şi aproape peste tot - exact infrastructura civilă. Doar un singur bombardament rusesc asupra Harkovului a luat astăzi viaţa a 5 oameni, alţi 12 au fost răniţi", spune preşedintele Ucrainei în mesaj.
El continuă: "Forţele armate ale ţării noastre, serviciile noastre speciale, serviciile noastre de informaţii fac tot posibilul şi imposibilul pentru ca fiecare militar rus să simtă neapărat răspunsul ucrainean la această teroare oribilă pe care Rusia a adus-o pe pământul nostru. Pe întreg teritoriul temporar ocupat al Ucrainei, din Crimeea până în regiunea Harkov, armata rusă nu are şi nu va avea nicio bază sigură, niciun loc liniştit. Apărătorii noştri vor distruge toate depozitele, cartierele generale ale ocupanţilor, echipamentele lor, oriunde s-ar afla. (..) Acesta este pământ ucrainean, iar ocupanţii pot face doar două lucruri - să fugă sau să se predea. Nu le lăsăm alte opţiuni".
Preşedintele Ucrainei afirmă că, în prezent, ostilităţile active au loc aproape de-a lungul întregii linii de front - în sud, în regiunea Harkov şi în Donbas. "Astăzi vreau să le mulţumesc în mod special luptătorilor din brigăzile 56 şi 110, care dau dovadă de maximă rezistenţă şi eroism în direcţia Avdiivka. Războinicilor din brigăzile 53 şi 93, care apără direcţia Bakhmut, care se apără cu curaj, cu inteligenţă, cu eroism. Comandamentul militar rus a fost instruit să captureze regiunea Doneţk până la sfârşitul lunii august. Sfârşitul lunii august este deja mâine, iar în Donbas se află steagul ucrainean şi eroii ucraineni. În ciuda a tot - în ciuda focului rusesc non-stop, în ciuda eforturilor ocupanţilor de a trimite acolo diverşi mercenari şi condamnaţi", spune Zelenski.
El a mulţumit "fiecăruia dintre cei care rămân fermi, care apără poziţiile şi care îi "sustrag" cu precizie pe invadatori, echipamentele, logistica şi muniţia lor"."De asemenea, astăzi vreau să atrag încă o dată atenţia tuturor oamenilor noştri din Crimeea - vă rog să staţi departe de instalaţiile militare ruseşti, să nu staţi în apropierea bazelor şi aerodromurilor militare ruseşti, să informaţi serviciile speciale ale Ucrainei despre toate informaţiile pe care le cunoaşteţi despre ocupanţi, astfel încât eliberarea Crimeei să se întâmple mai repede."
El menţionează că a vorbit cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi "şi-au coordonat poziţiile în ceea ce priveşte protejarea Ucrainei şi a Europei de şantajul radiaţiilor ruseşti".
"După-amiază, am discutat cu directorul general al AIEA, Grossi, despre situaţia de la centrala nucleară Zaporizhzhia şi despre trimiterea misiunii la centrală.Sper că, împreună cu organizaţiile internaţionale, cu toţi partenerii noştri, vom reuşi să readucem centrala sub controlul deplin al Ucrainei şi să forţăm Rusia să îşi retragă tot personalul militar şi armele de la centrală. Este nevoie de demilitarizarea imediată şi completă a centralei. Numai Ucraina poate garanta că toate procesele de la centrala Zaporojie se vor desfăşura în conformitate cu standardele şi sub control. Rusia pur şi simplu nu are nevoie de ea", mai afirmă Zelenski.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰