Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin l-a învins diplomatic pe Trump: În ce capcană a căzut liderul american. Decriptarea discuției telefonice SUA-Rusia

Presa internațională a reacționat cu scepticism și critici la adresa celui de-al doilea apel telefonic dintre Vladimir Putin și Donald Trump. Analizele jurnaliștilor politici occidentali susțin că discuția dintre cei doi nu a produs rezultate concrete pentru o pace reală, iar principalul beneficiar al convorbirii a fost Kremlinul. CNN titrează că Putin l-a forțat pe Trump să-și arate cărțile, folosind o metaforă din poker. În esență, susține că liderul rus a aplicat o strategie diplomatică abilă, făcându-l pe Trump să pară slab și neexperimentat. Putin a respins orice concesie reală, păstrând însă impresia că este deschis la negocieri.

de Redactia Observator

la 19.03.2025 , 13:01

Putin l-a învins diplomatic pe Trump: În ce capcană a căzut liderul american. Decriptarea discuției telefonice SUA-Rusia Vladimir Putin, Donald Trump şi Volodimir Zelenski, vorbind la telefon - Profimedia

Analiza CNN mai subliniază că rezultatul convorbirii este dezavantajos pentru Ucraina. The Guardian consideră oferta lui Putin o tentativă de a obține concesii strategice din partea SUA și a aliaților săi, în timp ce BBC evidențiază faptul că apelul i-a permis lui Putin să revină în centrul scenei internaționale, fără ca Moscova să facă compromisuri majore. POLITICO avertizează că Rusia folosește tactici de tergiversare pentru a-și consolida poziția, în timp ce Trump pare mai interesat de relațiile economice și de gesturi simbolice, cum ar fi organizarea unor meciuri de hochei între SUA și Rusia.

CNN: Putin l-a forțat pe Trump să-și arate cărțile

Un "nu" nu este un "da" atunci când este un "poate", un "probabil că nu" sau un "doar dacă". Aceasta este lecția dureros de previzibilă pe care a primit-o administrația Trump în diplomația de război cu Kremlinul, a comentat CNN. 

Articolul continuă după reclamă

Trump a cerut o încetare a focului de 30 de zile, la nivelul frontului, fără condiții. Marți, după o săptămână de așteptare teatrală și sute de vieți pierdute, au primit un schimb relativ mic de prizonieri, discuții despre hochei, mai multe negocieri și – conform relatării Kremlinului – o pauză reciprocă de o lună în atacurile asupra "infrastructurii energetice".

Pe acelaşi subiect

Aceasta din urmă este formularea care deschide un teren minat, ușor de exploatat. Potrivit declarațiilor lui Donald Trump și a purtătorului său de cuvânt, Karoline Leavitt, acordul se referă la "energie și infrastructură". În realitate, sunt două concepte complet diferite, explică CNN. 

Rusia susține că nu va mai ataca rețelele de electricitate și de gaze ale Ucrainei. Casa Albă, însă, posibil în urma unui dezacord, greșeli sau probleme de traducere, a extins acest armistițiu la orice parte a Ucrainei considerată infrastructură: poduri, drumuri cheie, porturi sau căi ferate. Această interpretare creează condiții aproape imposibile pentru ca Rusia să respecte armistițiul, iar atacurile aeriene rusești au continuat, ca în fiecare noapte.

Cel mai probabil, odată cu apropierea verii și reducerea necesităţilor de încălzire în Ucraina, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice nu mai este o concesie aşa mare din partea Moscovei. Pentru Kiev, însă, cererea de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice rusești elimină una dintre cele mai eficiente metode prin care Ucraina a încercat să afecteze economia Kremlinului.

De luni de zile, Ucraina a folosit drone și rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi rafinăriile și conductele de petrol ale Rusiei, lovind principala sursă de venit a Moscovei – exporturile de hidrocarburi către China și India. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a părut să ezite marţi în fața unei astfel de propuneri, dar a declarat că încă trebuie să afle "detaliile".

Putin, câștigătorul unui joc de așteptare

Este important de subliniat că apelul din Putin şi Trump nu a dus aproape la nimic, în afară de confirmarea previzibilă că liderul de la Kremlin crede că îl poate învinge fără efort pe omologul său american. Schimbul a 175 de prizonieri și întoarcerea a 23 de ucraineni grav răniți este un gest minor, care pare să fi fost deja pregătit anterior.

În afară de acest schimb și de pauza (parțială) a atacurilor, Rusia a folosit această întârziere de o săptămână și apelul telefonic pentru a sublinia că dorește oprirea oricărui ajutor extern pentru Ucraina și încetarea schimbului de informații cu Kievul. De asemenea, Moscova a propus crearea unei serii de "grupuri de lucru" pentru relațiile cu Ucraina și Rusia-SUA.

În limbaj diplomatic rusesc, "grupurile de lucru" reprezintă un eufemism pentru lipsa de interes real. Putin a subliniat acest lucru prin faptul că a acceptat imediat o pauză în atacurile asupra infrastructurii energetice, dar a lăsat orice alt aspect într-o zonă neclară, pentru viitoare negocieri nespecificate. Putin pare gata să revină la ideea că orice ajutor militar pentru Ucraina ar trebui oprit – ceva ce Trump a făcu deja o dată, timp de aproximativ o săptămână. Cel mai probabil, va fi readusă în discuție la următoarea lor convorbire.

Un armistițiu nesustenabil

Unele dintre aceste capcane tehnice provin din natura vagă a declarației inițiale de la Jeddah dintre SUA și Ucraina. Deși intenția de a cere o oprire a ostilităților timp de o lună într-un război care durează de trei ani a fost admirabilă, propunerea a fost extrem de simplistă. Nu a luat în calcul cât timp ar dura ca un astfel de armistițiu să fie implementat, având în vedere că trupele de pe front sunt adesea izolate de comandanții lor. De asemenea, nu a specificat cine ar trebui să monitorizeze respectarea acestuia.

Secretarul de stat american Marco Rubio a sugerat că sateliții ar putea asigura supravegherea necesară. Este o idee fezabilă, dar implică, de asemenea, că Moscova ar trebui să fie de acord ca Statele Unite să monitorizeze pozițiile rusești și să decidă cine a încălcat termenii acordului.

Un observator cinic ar putea spune că propunerea de la Jeddah a fost concepută astfel încât să pară că răspunde dorinței lui Trump pentru o pace rapidă, dar în același timp să ofere Moscovei spațiu pentru a găsi lacune și pentru a exploata lipsa de detalii tehnice. Putin a profitat imediat de aceste ambiguități.

În cele din urmă, Kremlinul nu a dorit să discute despre "nuanțe" – detalii precum monitorizarea OSCE sau ONU – ci a oferit cât mai puține concesii posibile, evitând să îi dea lui Trump un "nu" categoric.

Un refuz diplomatic mascat

De fapt, ceea ce a primit Trump a fost un refuz mascat. Acordul este prezentat ca o "încetare parțială a focului", dar acesta este doar un prim pas în strategia Rusiei de a-și relua diplomația înșelătoare, practicată de un deceniu. Moscova a fost de acord doar cu o pauză a atacurilor care – în mare parte – afectează propriile sale interese economice.

În realitate, confuzia inițială și lipsa de coordonare în ceea ce s-a convenit au creat o breșă imensă în orice viitor acord de pace – suficient de mare pentru ca Putin să o exploateze și să pregătească o nouă escaladare a conflictului. Nu ar fi trebuit ca ambele părți să își alinieze pozițiile înainte de a anunța public ce s-a convenit?, întreabă CNN. 

Spectacolul diplomatic din ultima lună nu oferă motive de speranță că războiul se apropie de sfârșit. Da, administrația Trump a discutat despre pace într-un mod în care nimeni nu a mai făcut-o până acum în acest conflict. Însă singurul lucru pe care l-a confirmat este că Moscova caută orice fisură în strategia adversarului său și o exploatează fără milă.

Trump a crezut că îl poate convinge, influența sau păcăli pe Putin. Însă nu a reușit nimic din toate acestea. La prima sa confruntare diplomatică directă, a fost clar învins. Pentru milioane de ucraineni, următoarea mișcare a lui Trump le poate defini viitorul. Se va retrage, va pune presiune pe Rusia sau va oferi și mai multe concesii?

Adversarul său nu este interesat să îmbunătățească relațiile cu SUA sau cu președintele american. Scopul său este clar: victoria în cel mai existențial conflict al Rusiei de la al Doilea Război Mondial. Iar între aceste două perspective nu există loc de compromis, concluzionează CNN.

The Guardian: Cererile lui Putin sunt atât de extreme încât este greu de crezut că vorbește serios

The Guardian consideră că oferta lui Vladimir Putin a fost un simplu gest de tactică diplomatică, menit să-l mențină pe Trump interesat și să obțină concesii mai mari, precum retragera sprijinului SUA pentru Ucraina. 

Ziarul subliniază că cererile lui Putin sunt atât de extreme, încât este dificil de crezut că acesta chiar vrea o pace autentică. Liderul rus nu a oferit concesii semnificative, ci doar întrebări, propuneri vagi și o cerere radicală – oprirea completă a sprijinului militar pentru Kiev, ceea ce ar slăbi Ucraina și ar transforma orice acord de pace într-o batjocură.

Putin nu doar că a evitat să accepte încetarea focului propusă de Trump, dar a impus condiții imposibil de acceptat pentru Ucraina și aliații săi, inclusiv oprirea ajutorului militar din partea SUA, Marii Britanii și Franței. Liderii europeni nu s-au lăsat impresionați de apel, reafirmând sprijinul pentru Ucraina. Macron și Scholz au subliniat că vor continua să susțină armata ucraineană.

The Guardian mai observă că Trump a obținut mult mai puțin decât spera, singura concesie fiind un acord temporar privind atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Totuși, acest compromis este favorabil Rusiei, deoarece Ucraina trebuie, la rândul său, să renunțe la atacurile asupra rafinăriilor rusești, limitând una dintre puținele strategii prin care Kievul lovea economia Moscovei. Putin a dominat negocierile, iar convorbirea nu a dus la niciun progres real pentru pace, ci doar la o consolidare a poziției Rusiei, concluzionează The Guardian.

POLITICO: Putin trage de timp, amețindu-l pe Trump cu discuții 

POLITICO susține că apelul dintre Trump și Putin a fost o victorie strategică pentru Rusia, care a reușit să evite orice concesie majoră, în timp ce Trump a părut mai interesat de simboluri diplomatice, precum organizarea unor meciuri de hochei între SUA și Rusia.

Liderul rus a refuzat să accepte o încetare reală a focului și a cerut oprirea completă a ajutorului militar occidental pentru Ucraina. Cu toate acestea, a oferit o concesie minimă – un armistițiu temporar de 30 de zile asupra infrastructurii energetice ucrainene. La scurt timp după apel, Rusia a reluat atacurile asupra Kievului și altor orașe.

Capcana întinsă lui Trump

Experți citați de POLITICO avertizează că Putin folosește tactici clasice sovietice de tergiversare, dând impresia că negociază, dar câștigând timp pentru a-și întări poziția. Trump, în loc să exercite presiuni asupra Rusiei, a lăudat discuția ca fiind "foarte bună și productivă", fără să obțină rezultate concrete pentru Ucraina.

Matthew Shoemaker, fost ofițer al serviciilor secrete americane și specialist în securitate națională, avertizează că Trump riscă să cadă în capcana lui Putin, permițând Rusiei să folosească "tactici clasice sovietice din perioada Războiului Rece" pentru a întinde negocierile.

"În timpul Războiului Rece, liderii americani au evitat să fie atrași în astfel de negocieri prelungite, conștienți că ele erau folosite de sovietici pentru a câștiga timp, a se regrupa și a exploata orice pârghie strategică", a declarat Shoemaker. "Trump riscă să repete această greșeală istorică, oferindu-i lui Putin timp să-și consolideze poziția atât militar, cât și politic, în timp ce erodează credibilitatea și unitatea SUA în fața aliaților săi."

Declarațiile Casei Albe au fost surprinzător de pozitive, subliniind "oportunități economice uriașe" între SUA și Rusia. Versiunea Kremlinului a fost și mai triumfalistă, prezentând Rusia drept un actor global esențial, implicat în probleme de securitate mondială. Un detaliu alarmant este că Trump nu l-a informat pe președintele Ucrainei despre apel, lăsându-l să afle din presă. Zelenski a reacționat cu scepticism, afirmând că Rusia tergiversează intenționat discuțiile de pace.

POLITICO sugerează că Trump a fost atras într-o capcană diplomatică, permițând Rusiei să își consolideze poziția fără a oferi concesii reale. Între timp, Ucraina rămâne în incertitudine, iar Putin reușește să își mențină influența asupra negocierilor.

BBC: Putin îi oferă lui Trump minimul posibil privind Ucraina

Apelul dintre Donald Trump și Vladimir Putin nu a produs rezultate semnificative, iar beneficiarul principal pare a fi Kremlinul, arată şi analiza BBC. Putin a oferit doar concesii minime, cum ar fi un angajament de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei timp de 30 de zile, dar fără o încetare completă a focului.

BBC subliniază că Rusia, izolată pe plan internațional, a folosit convorbirea pentru a reveni în prim-planul scenei diplomatice, fără a face concesii majore. În schimb, Trump poate susține că a făcut progrese în negocieri, însă realitatea de pe teren rămâne neschimbată: războiul continuă, iar Moscova menține condiții inacceptabile pentru Ucraina, precum oprirea ajutorului militar occidental.

În timp ce Kremlinul a prezentat discuția ca pe un succes, inclusiv prin detalii precum menționarea unui meci de hochei, diplomația americană pare să fi obținut puțin. Liderii europeni nu au fost impresionați, iar Ucraina rămâne sceptică față de intențiile reale ale Rusiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să daţi mai departe cadourile primite care nu vă plac?
Observator » Ştiri externe » Putin l-a învins diplomatic pe Trump: În ce capcană a căzut liderul american. Decriptarea discuției telefonice SUA-Rusia