Papa Francisc nu mai folosește ventilația mecanică. Starea suveranului pontif se îmbunătăţeşte treptat
Papa Francisc nu mai folosește ventilația mecanică. Anunțul a fost făcut miercuri de Vatican. Practic, starea lui Francisc se îmbunătățește.

Papa Francisc nu mai folosește ventilația mecanică care îl ajuta să respire pe timp de noapte, au anunțat reprezentanții Vaticanului, potrivit Reuters. Medicii săi au declarat că este „confirmat că se îmbunătățește (starea de sănătate n.r.)” pe măsură ce Papa se recuperează după o dublă pneumonie, a declarat miercuri Vaticanul.
Medicii papei cred că infecția este sub control, a declarat biroul de presă al Vaticanului la scurt timp după publicarea ultimei declarații. Papa nu are febră, iar analizele sale de sânge sunt normale, a declarat acesta.
Starea Papei arată o îmbunătăţire
Papa a fost descris ca fiind într-o stare stabilă sau în curs de îmbunătățire în ultimele două săptămâni, dar Vaticanul nu a dat încă un termen pentru externarea sa, spunând că recuperarea sa decurge lent.
- Zelenski susține suspendarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice și civile din Rusia, după convorbirea...
- Trump sugerează ca SUA să ia "în posesie" centrale ucrainene. Anunţul făcut de Casa Albă: Cea mai bună protecţie
- Papa Francisc nu mai folosește ventilația mecanică. Starea suveranului pontif se îmbunătăţeşte treptat
- Rivalul lui Erdogan, lăsat fără diplomă de licenţă şi arestat, pentru a nu putea candida. Proteste în Turcia
- Noi negocieri de pace în Ucraina, duminică. Putin i-a transmis lui Trump ce teritorii vrea
În ultimii ani a folosit un scaun cu rotile din cauza durerilor de genunchi și de spate. Medicii care nu sunt implicați în îngrijirea lui Francisc au declarat că Papa se va confrunta probabil cu un drum lung și anevoios către recuperare, având în vedere vârsta sa și alte condiții medicale.
Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie cu o infecție respiratorie severă.
Absenţa sa publică prelungită a generat speculaţii cu privire la posibilitatea ca Papa Francisc să urmeze exemplul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, şi să îşi prezinte demisia. Totuşi, apropiaţii şi biografii săi au subliniat că retragerea nu este în planul său. Majoritatea activităţilor papei din 2025 sunt legate de Anul Sfânt Catolic, care i-a umplut agenda cu audienţe pentru grupuri de pelerini sosiţi la Roma. Biserica Catolică se aşteaptă ca în acest an să primească aproximativ 32 de milioane de pelerini.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰