Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Presa rusă: Kiril Budanov, şeful serviciilor secrete ucrainene, a fost rănit în timpul unui atac și se află într-un spital din Berlin în stare gravă

Război în Ucraina. Presa rusă pretinde că şeful Direcției Principale de Informații a Ucrainei, Kirill Budanov, a fost rănit în timpul unui atac rusesc și se află în prezent într-un spital din Berlin în stare gravă. Ria Novosti a mai scris luna trecută şi că generalul Valeri Zalujnîi a fost rănit. Ucrainenii au negat informaţiile.

de Redactia Observator

la 16.06.2023 , 11:05

Presa rusă: Kiril Budanov, şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, a fost rănit în timpul unui atac și se află într-un spital din Berlin în stare gravă Şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, Kiril Budanov - Ria Novosti

"Conform informațiilor primite de forțele de securitate ruse din surse din cadrul Direcției Principale de Informații a Ucrainei, Kiril Budanov a fost rănit în timpul atac cu rachete în dimineața zilei de 29 mai în clădirea Direcției Principale de Informații situată în Rybalskyi din Kiev. O rachetă rusească a lovit biroul vecin cu cel al lui Budanov" scrie agenţia rusă de stat RIA Novosti.

Potrivit ruşilor, Budanov a fost scos de sub dărâmături, după care a fost evacuat cu un elicopter al Forțelor Armate ale Ucrainei la baza militară Rzeszow din Polonia, iar de acolo a fost dus cu o aeronavă C-21A  la baza aeriană Ramstein din Germania. O escadrilă a Forţelor Americane l-ar fi transportat apoi la Berlin. Budanov este internat la spitalul Bundeswehr din Berlin, unde se află în stare gravă, conform ruşilor. 

Pe 29 mai, Ministerul rus al Apărării a anunțat un atac masiv cu rachete asupra unor centre de comandă din Ucraina. Atunci ar fi fost lovit sediul serviciilor de informaţii militare. Ruşii susţin că din 29 mai Budanov nu a mai apărut în public. În acea zi, la 15:20, pe canalul său Telegram a fost postat un video în care a amenințat Moscova cu un răspuns rapid la atacurile cu rachete. 

Articolul continuă după reclamă

Kievul neagă zvonurile despre moartea lui Budanov. Pe 11 iunie a fost publicată online o filmare misterioasă în care Budanov se uită la cameră în tăcere. Pe montaj apare textul  "va continua, planurile apreciază tăcerea".

Pe acelaşi subiect

Ria Novosti: Generalul Valeri Zalujnîi a fost rănit, dar nu ucis

Tot Ria Novosti a scris pe 24 mai că Valeri Zalujnîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a fost rănit în timpul unui atac rusesc cu rachete, lângă Herson, la începutul lunii mai.  Ucrainenii au negat informaţiile şi au acuzat un fake news.

Atât Valeri Zalujnîi, cât şi Kirill Budanov au apărut mai puţin în spaţiul public şi în presă în ultimele săptămâni iar "dispariţia lor" a alimentat propaganda rusă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Presa rusă: Kiril Budanov, şeful serviciilor secrete ucrainene, a fost rănit în timpul unui atac și se află într-un spital din Berlin în stare gravă