Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primul soldat rus care s-a predat unei drone, în timp ce ruşii trăgeau asupra lui. "Mergea ca un zombi. Călca peste tovarășii săi morți, întinși pe jos"

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Un soldat rus care s-a predat în luna mai unei drone ucrainene şi care a ajuns între timp într-un centru de detenție din Harkov a oferit un interviu jurnaliştilor de la publicaţia americană The Wall Street Journal (WSJ). Ruslan Anitin era unul dintre ultimii luptători ai unităţii sale, rămaşi în viață pe frontul din Bahmut, după ce dronele ucrainene au aruncat explozibili asupra camarazilor săi. Imaginile surprinse din aer arată încercările disperate pe care le-a făcut pentru a se preda şi a rămâne în viaţă.

de Redactia Observator

la 16.06.2023 , 15:49

Pe 9 mai, Ruslan Anitin a fost pur şi simplu vânat toată ziua de dronele ucrainene care au aruncat bombe mici peste tranşeele de lângă Bahmut. Ore întregi a alergat înainte şi înapoi într-un sanţ îngust. Seara, epuizat și singur, Anitin și-a încrucișat brațele deasupra capului și i-a implorat pe ucrainenii care operau drona să oprească bombardamentul. Fața lui a apărut pe un ecran aflat la un post de comandă al Brigăzii 92, aflat la câțiva kilometri distanță.

Colonelul Pavlo Fedosenko a trimis un ordin prin radio piloților de drone: "Încercaţi să-l capturaţi în viață!". Povestea lui Ruslan Anitin este un indiciu că moralul soldaţilor ruşi părea să se destrame chiar înainte de începerea contraofensive ucrainene, susţine WSJ. 

Mai mult, o linie telefonică ucraineană creată pentru rușii care doresc să se predea a primit peste 17.000 de întrebări din luna septembrie, au declarat oficiali ucraineni. Iar mesaje postate pe rețele de socializare arată cum soldaţii ruşi cer echipamente, iar soțiile lor se plâng acasă că sunt prost echipați și supuși unui bombardament puternic pe front, în ciuda faptului că li s-a promis că vor servi la distanţă de prima linie.

Vezi și

Imagini uluitoare cu soldatul rus implorând ucrainenii să-i cruțe viaţa

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți că Moscova a reușit să respingă până acum contraofensiva Ucrainei, dar a recunoscut că a pierdut un număr semnificativ de tancuri. Anitin este unul dintre puținii soldați ruși care au încercat să se predea unei drone. Imaginile consultate de The Wall Street Journal au surprins toate eforturile bărbatului de a supraviețui bombardamentelor din tranșee.

În vârstă de 30 de ani, Anitin a studiat să fie medic veterinar și nu s-a așteptat niciodată să ajungă în mijlocul unui război. Când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie anul trecut, el era paznic la o închisoare din apropierea orașului său natal, Idriţa. Postările sale de la acea vreme, inclusiv imagini cu steagul Rusiei și comentarii precum "Să pedepsim fasciștii!" sugerează că a sprijinit războiul din Ucraina. Are tatuat pe mână "Za-VDV" adică "Pentru forțele aeropurtate" , o amintire din timpul serviciului militar obligatoriu pe care l-a încheiat în urmă cu aproape un deceniu, a spus el în interviul oferit WSJ. 

El susţine că a presupus că doar armata profesionistă va lupta în Ucraina. A primit ordin de mobilizare în luna septembrie. A povestit că au fost mobilizați atât de mulți bărbați încât oficialii au sărit peste controalele medicale. Li s-au dat uniforme și puști din era sovietică iar în săptămânile de antrenament a avut doar două șanse de a trage cu arma.

Comandanții le-au spus că vor rămâne în Rusia pentru a apăra granițele. După o lună, Anitin a ajuns în Ucraina. Unitatea sa a construit poziții fortificate în Lugansk şi timp de mai multe luni nu a participat la lupte. Lucrurile s-au schimbat la începutul lunii mai. Comandantul plutonului său le-a spus că se vor muta la Bahmut pentru a acoperi golul lăsat de trupele Wagner. 

A fost transportat la un petic de pădure aflat la câteva sute de metri de linia frontului. Comandantul i-a ordonat lui şi altor doi recruţi să avanseze prin sistemul de tranșee cât mai aproape de liniile ucrainene, să se adăpostească și să transmită date, a povestit Anitin. Un luptător Wagner i-a ghidat spre cel mai apropiat șanț, unde au intrat imediat sub un foc de artilerie care a durat 40 de minute. "Dacă refuzi o misiune, vei fi împușcat. Dacă te retragi, vei fi împușcat" le-a transmis luptătorul Wagner. 

Au bâjbâit prin tranşee la 200 de metri de pozițiile ucrainene, călcând pe arme și zeci de cadavre. "Nu erau proaspete. Cred că erau  acolo de o săptămână sau două", a povestit Anitin. Pe 9 mai, în jurul orei 7 dimineaţa o explozie l-a rănit la cap, piept și umăr.  A cerut ajutor comandanților prin radio, dar nu a primit niciun răspuns.  În tot acest timp, ucrainenii care operau dronele urmăreau tot ce făceau rușii îngroziți în tranşee. Anitin s-a mutat într-o altă poziție. Un alt soldat rus a scos siguranţa de la o grenadă şi s-a aruncat în aer. Al treilea bărbat din grupul lor a fost rănit grav. Ulterior, s-a împușcat cu propria pușcă, au spus ucrainenii. Anitin a rămas singur iar seara i-a venit ideea de a se preda dronei.

S-a ridicat fără armă și a făcut semn cu mâinile dronei să nu mai atace. Imaginile înregistrate arată cum își trage degetul pe gât și dă din cap. Îi ruga pe ucraineni să nu-l omoare dacă se preda. Nu avea un plan clar, a povestit el, dar a crezut că merită să încerce. În alte tranșee, la câteva sute de metri distanță, ucrainenii care manevrau dronele erau suspicioși, se temeau de o capcană. Au folosit mişcările dronelor şi diferite gesturi pentru a comunica. Un operator  i-a scris în rusă pe ambalajul de la raţia de mâncare: "Ca să te predai urmează drona".

 "Mergea ca un zombi. Călca peste tovarășii săi morți întinși pe jos"

Drona a zburat timp de patru minute și i-a aruncat biletul lui Anitin. Ucrainenii au povestit că rusul a urmat drona ca un zombi pe câmpul de luptă, a călcat peste cadavre în descompunere iar forţele ruse ar fi tras asupra lui. "Mergea ca un zombi. Călca peste tovarășii săi morți întinși pe jos", a spus un sublocotenent ucrainean. Când a ajuns la trupele ucrainene a fost legat la mâini și urcat într-un Humvee.

O săptămână mai târziu, în timp ce forțele ucrainene au capturat tranşeele unde se ascundea Anitin, soldatul rus se afla într-un centru de detenție din Harkov cu alți trei soldaţi capturați. Acolo, în prezența unui gardian a stat de vorbă cu jurnaliştii de la WSJ. Șeful unității a spus că prizonierii de război își pot contacta rudele prin mesaje transmise de Crucea Roșie.

Anitin a mărturisit că nu a încercat să ia legătura cu familia sa. Fiica lui a împlinit 4 ani cu o zi înainte de a fi capturat. Chiar dacă riscă închisoarea dacă ajunge în Rusia printr-un schimb de prizonieri, susţine că asta este tot ce își dorește. "Lasă-i să mă închidă...Mi-ar plăcea să mă întorc acasă la familia mea și să nu mai trăiesc niciodată genul de lucruri pe care le-am văzut aici", a spus el. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Primul soldat rus care s-a predat unei drone, în timp ce ruşii trăgeau asupra lui. "Mergea ca un zombi. Călca peste tovarășii săi morți, întinși pe jos"