Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O companie aeriană a lansat o loterie prin care să atragă pasagerii să ocupe locurile din mijloc în avion. Ce premii pot câştiga participanţii

În avioane, locurile din mijloc sunt întotdeauna cele mai evitate. Ele nu oferă nici priveliştea frumoasă a scaunelor de la geam, dar nici accesul uşor la băi al scaunelor de la margine. Conform unui sondaj realizat de compania aeriană Virgin Australia, doar 0,6% din cei aproape 7.500 de participanţi au spus că preferă scaunul din mijloc. Dar acest număr ar putea creşte în curând, dacă strategia gândită de companie va fi un succes. 

de Redactia Observator

la 25.10.2022 , 17:15

Un avion Virgin Australia Compania aeriană Virgin Australia a lansat o tombolă pentru pasagerii care ocupă locurile din mijloc - Shutterstock

Virgin Australia a lansat recent Loteria Middle Seat, o tombolă specială la care participanţii pot câştiga premii cu o valoare totală estimativă de 230.000 de dolari australieni (145.000 de dolari americani), potrivit CNN. La aceasta pot lua parte doar oamenii care au stat pe scaunul din mijloc - în mod voluntar sau involuntar - în timpul unui zbor al companiei.

"Virgin Australia este o companie aeriană care face lucrurile diferit şi ne distrăm foarte mult când venim cu inovații interesante, care fac fiecare parte din experiența de călătorie minunată. Acum le oferim clienţilor noștri fideli oportunitatea de a câștiga premii dintr-un lot evaluat la peste 230.000 de dolari australieni, doar pentru că s-au așezat pe scaunul din mijloc", a declarat Jayne Hrdlicka, directorul executiv al Virgin Australia Group.

Premiile includ zboruri cu elicopterul şi vacanţe exotice

Articolul continuă după reclamă

Până pe 23 aprilie 2023, orice membru Velocity Frequent Flyer peste 18 ani, care stă pe locul din mijloc în timpul unui zbor, poate folosi aplicaţia companiei aeriene ca să se înscrie la tombolă. Printre premii se numără o zi întreagă de zbor cu elicopterul şi o vacanță de două nopți în Cairns, care include cazare, transport şi o şedinţă de bungee jumping. Pentru fanii înfocaţi ai Australian Football League, compania a inclus printre premii zboruri și bilete pentru Marea Finală Australian Football League, precum și acces exclusiv la prânzul de dinaintea meciului și la petrecerea de după. Participanţii ar putea câştiga şi un abonament  Virgin "Platinum Velocity", cu care pot călători frecvent timp de un an. 

Compania australiană a anunţat loteria pe 24 octombrie, pe reţelele de socializare, iar reacţiile au fost împărţite. Unii oameni au considerat că planul este genial, pe când alţii au spus că nimic nu i-ar putea convinge să ocupe locul din mijloc. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O companie aeriană a lansat o loterie prin care să atragă pasagerii să ocupe locurile din mijloc în avion. Ce premii pot câştiga participanţii