Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Netanyahu şi-a apărat războiul din Gaza şi a cerut mai multe arme în Congresul SUA. Premierul israelian, ovaţionat de republicani

Război Israel - Hamas. Benjamin Netanyahu a avut ieri un discurs în Congresul american. A promis, încă o dată, că nu va înceta războiul din Gaza până nu obţine o victorie totală. Premierul israelian a vorbit şi despre cum vede o nouă Fâşie şi i-a criticat dur pe protestatari.

de Redactia Observator

la 25.07.2024 , 08:49

Benjamin Netanyahu a fost primit cu ropote de aplauze în Congresul Statelor Unite. Cei care l-au ovaţionat au fost însă numai republicanii, democraţii alegând să nu schiţeze vreun gest. Zeci de parlamentari au ales chiar să nu participe la discurs în semn de protest faţă de acţiunile Israelului. Nici Kamala Harris nu a fost prezentă, însă a anunţat că se va întâlni separat cu el.

Timp de o oră, premierul a vorbit despre cum războiul din Fâşia Gaza s-ar putea încheia şi mâine, dacă Hamas se predă și eliberează toți ostaticii. "Este o ciocnire a celor care slăvesc moartea şi a celor care sfinţesc viaţa. Pentru ca forţele civilizaţiei să triumfe, America şi Israelul trebuie să rămână unite".

Netanyahu l-a lăudat pe Trump

Vezi și

Netanyahu a pus, de asemenea, accent pe importanţa ajutorului din Statele Unite pentru ca Israelul să învingă. El a a mai vorbit şi despre cum vede o nouă Gaza. "A doua zi după ce învingem Hamas, o nouă Gaza poate renaște. Viziunea mea pentru acea zi este una a Gazei demilitarizate și deradicalizate. Israelul nu caută să reocupe Gaza. Dar, în viitor, va trebui să menținem un control de securitate predominant acolo pentru a preveni o reapariţie a violenței și pentru a ne asigura că Gaza nu va mai constitui niciodată o amenințare pentru Israel".

Pe acelaşi subiect

El a cerut Statelor Unite să elibereze un nou ajutor militar pentru Israel, a vorbit despre o Gaza demilitarizată şi "deradicalizată" după război şi s-a declarat "încrezător" în rezultatul negocierilor pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas. "Sunt convins că aceste eforturi pot fi încununate cu succes", a spus liderul israelian. "Victoria" Israelului va fi, de asemenea, o victorie pentru Statele Unite, a dat asigurări premierul israelian. "Nu ne protejăm doar pe noi înşine. Vă protejăm... Inamicii noştri sunt inamicii voştri, lupta noastră este lupta voastră, iar victoria noastră va fi victoria voastră", a subliniat responsabilul israelian.

Pe lângă mulţumirile pentru Joe Biden, premierul i-a adus cuvinte de laudă şi lui Donald Trump pentru tot ce a făcut pentru Israel. Nici protestele masive pro-Gaza care au paralizat lumea încă de la începutul războiului nu au rămas necomentate de Netanyahu. "Am un mesaj pentru acești protestatari: atunci când tiranii din Teheran care spânzură homosexuali de macarale și ucid femei care nu își acoperă părul vă aplaudă și vă finanțează, atunci ați devenit oficial idioții utili ai Iranului". A fost pentru a patra oară când Netanyahu s-a adresat Congresului SUA, depăşindu-l pe liderul britanic din timpul războiului, Winston Churchill, care a ţinut trei discursuri.

La 7 octombrie, comandouri ale Hamas infiltrate din Gaza în sudul Israelului au lansat un atac care a dus la moartea a 1.197 de persoane, în principal civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale israeliene. Din cele 251 de persoane răpite atunci, 116 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 44 au murit, potrivit armatei. Ca răspuns, Israelul a lansat o campanie aeriană şi apoi terestră împotriva teritoriului sărac şi suprapopulat, operaţiune care s-a soldat până acum cu 39.145 de morţi, în majoritate civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din guvernul condus de Hamas.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Netanyahu şi-a apărat războiul din Gaza şi a cerut mai multe arme în Congresul SUA. Premierul israelian, ovaţionat de republicani