Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine sunt victimele tragediei din Italia, unde o telecabină s-a prăbușit în gol după ruperea cablului de tracțiune

Patru persoane au murit şi o alta se află la terapie intensivă după ce telecabina în care se aflau s-a prăbuşit. Nenorocirea a avut loc lângă Napoli, după ce unul dintre cablurile care susţineau cabina s-a rupt. Victimele erau turişti veniţi din Marea Britanie şi Israel. Operaţiunile de salvare au fost îngreunate de ceaţă şi de vântul puternic, iar acum autorităţile investighează tragedia.

de Redactia Observator

la 18.04.2025 , 09:05

Carmine Parlato, 59 de ani, mecanicul instalaţiei, care lucra pentru compania publică de transporturi, a murit în prăbușirea telecabinei de pe muntele Faito, împreună cu un cuplu de britanici și o tânără israeliană de 26 de ani. Conform publicaţiei La Stampa, iubitul acesteia a fost grav rănit.

Telecabină prăbuşită lângă Napoli, Italia

Patru persoane și-au pierdut viața, iar o a cincea se află în stare critică, în urma unui accident dramatic petrecut joi după-amiază, la Castellammare di Stabia, în provincia Napoli. Puțin după ora 15:00, un cablu al telecabinei de pe muntele Faito s-a rupt, lăsând cele două cabine suspendate în aer, cu 14 persoane la bord – turiști și angajați. După trei ore, vestea tragică: cabina cea mai apropiată de stația de pe munte, cu cinci persoane la bord, s-a prăbuşit, lovindu-se de primul pilon. Patru dintre pasageri au murit. O a cincea persoană, grav rănită, a fost transportată la Ospedale del Mare în cod roșu, potrivit Corriere della Sera.

Vezi și

Parchetul din Torre Annunziata a deschis o anchetă, iar instalația a fost pusă sub sechestru. 

Pe acelaşi subiect

Victimele

Printre victime se numără operatorul EAV, Carmine Parlato. Celelalte trei victime sunt turiști străini: doi britanici și o persoană de naționalitate israeliană.

Cabina prăbușită a fost identificată de elicopterul pompierilor, după căutări dificile din cauza vizibilității reduse provocate de o ceață densă. În jurul orei 17:00 au fost întrerupte comunicațiile cu telecabina despre care se spera că ar mai fi suspendată. La 18:05, președintele companiei regionale de transport EAV, Umberto De Gregorio, a anunțat pe rețelele sociale: "Cabina de la munte a căzut". La scurt timp, a venit confirmarea. Președintele Regiunii Campania, Vincenzo De Luca, s-a deplasat la fața locului și a declarat la ora 19:15, la Rai News, că sunt "trei victime, un dispărut și un rănit grav". Ulterior, a fost găsit și al patrulea corp neînsuflețit.

Accidentul

Din cauze încă necunoscute, puțin înainte de ora 15:00, cablul de tracțiune al instalației – care leagă stația Circumvesuviana de vârful muntelui în doar opt minute – s-a desprins și a căzut la sol, agățându-se de un vechi stâlp Enel în zona Quisisana și de o macara dintr-un șantier, aflată în apropierea stației de plecare/sosire. În acel moment, 16 persoane – pasageri și angajați – se aflau în cele două cabine suspendate.

La momentul accidentului, în cele două cabine se aflau paisprezece pasageri și doi angajați – nouă într-una și cinci în cealaltă, una urcând, cealaltă coborând. Sistemul de siguranță le-a blocat pe ambele. Cei din cabina care abia plecase de la bază au fost aduși înapoi pe pământ în câteva ore cu ajutorul frânghiilor de siguranță și al hamurilor aflate la bord. Ceilalți cinci – patru turiști și un angajat – aflați în cabina apropiată de stația de munte, au rămas suspendați în aer, pentru ca apoi, conform unei dinamici ce urmează să fie stabilite de anchetă, să se prăbușească peste un pilon. Comunicațiile cu stația s-au întrerupt imediat după incident, iar cabina a rămas învăluită de ceață. Elicopterele pompierilor au avut dificultăți în a o repera. Apoi a venit vestea prăbușirii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?
Observator » Ştiri externe » Cine sunt victimele tragediei din Italia, unde o telecabină s-a prăbușit în gol după ruperea cablului de tracțiune