Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Sănătății din Liban: "Suntem deja în război". 500.000 de persoane au fost strămutate

Ministrul Sănătății din Liban, Firass Abiad, a declarat că țara este "deja în război", iar aproape jumătate de milion de persoane au fost strămutate în urma atacurilor aeriene ale Israelului, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 25.09.2024 , 22:06

Ministrul Sănătății din Liban: "Suntem deja în război". 500.000 de persoane au fost strămutate

Ministrul Sănătății din Liban, Firass Abiad, a avertizat că țara sa se află deja într-un stadiu de război, pe fondul atacurilor aeriene ale Israelului care au strămutat aproape 500.000 de persoane. Într-un interviu pentru Sky News, Abiad a spus că Israelul urmărește să creeze o "stare de panică și teroare" printre civilii libanezi, încercând să provoace un exod în masă.

A cerut încetarea focului nu doar în Liban, ci și în Gaza

"Peste 700 de persoane au fost ucise și aproape 5.000 au fost rănite, inclusiv femei, copii și un număr mare de cadre medicale", a declarat ministrul, potrivit Sky News. În acest moment, aproximativ 50.000 de persoane s-au refugiat în adăposturi, dar majoritatea celor strămutați au fost găzduiți în casele altora.

Articolul continuă după reclamă

Abiad a avertizat că situația ar putea deveni "catastrofală" dacă atacurile israeliene asupra zonelor civile continuă. Ministrul a spus că sistemul de sănătate din Liban riscă să fie copleșit de numărul tot mai mare de victime și a adăugat că țara are nevoie urgentă de un armistițiu. El a cerut încetarea focului nu doar în Liban, ci și în Gaza, pentru a preveni o escaladare și mai mare a conflictului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Cheltuiţi mai mult din bugetul familiei pentru produsele pentru copii decât pentru alte articole esenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ministrul Sănătății din Liban: "Suntem deja în război". 500.000 de persoane au fost strămutate