Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un fost campion olimpic spune că îi va lăsa moștenire unui hoț medalia pe care i-a furat-o din casă, dacă i-o dă înapoi acum: "Poţi negocia cu mine"

Fostul scrimer maghiar Laszlo Csongradi a fost atât de afectat de furtul medaliei sale olimpice de aur, încât s-a oferit să o lase moştenire hoţului, dacă acesta i-o va returna, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 25.09.2024 , 12:46

Un fost campion olimpic spune că îi va lăsa moștenire unui hoț medalia pe care i-a furat-o din casă, dacă i-o dă înapoi acum Un fost campion olimpic spune că îi va lăsa moștenire unui hoț medalia pe care i-a furat-o din casă, dacă i-o dă înapoi acum - Shutterstock / poză ilustrativă

Csongradi, în vârstă de 65 de ani, a câştigat medalia olimpică de aur la sabie masculin pe echipe la Jocurile Olimpice de vară de la Seul, din 1988. Cu toate acestea, cel mai preţios bun al său i-a fost luat atunci când locuinţa sa a fost spartă în seara zilei de 10 septembrie, în timp ce fostul sportiv dormea.

Medalia a fost furată când fostul sportiv dormea

"De două săptămâni, nu pot să mă calmez şi să fiu fericit, pentru că totul îmi aminteşte de medalia mea de aur olimpică furată", a declarat Csongradi pentru site-ul Sportal din Ungaria.

Articolul continuă după reclamă

"I-aş da totul făptaşului, dar vreau să returneze obiectul fără valoare care nu înseamnă nimic pentru el. Aruncă-l în cutia poştală şi, dacă vrei, nu-l voi lăsa în testament unui muzeu, ci i-l voi lăsa lui”.

Pe acelaşi subiect

Medalia era depozitată într-un dulap, a declarat Csongradi, adăugând că hoţul a părăsit casa doar atunci când fostul scrimer a ieşit din camera sa şi a strigat la el.

„Ar fi putut lua şi alte lucruri importante, dar dintr-un motiv oarecare (medalia) a fost tot ce l-a interesat”, a adăugat el.

„Hoţul a atins multe lucruri, multe amprente au fost lăsate în urmă, dar nu există nimic care să le identifice. Nu ştiu ce să fac pentru a-i transmite mesajul: Nu vreau să îi fac rău... poţi negocia cu mine”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Cheltuiţi mai mult din bugetul familiei pentru produsele pentru copii decât pentru alte articole esenţiale?
Observator » Ştiri externe » Un fost campion olimpic spune că îi va lăsa moștenire unui hoț medalia pe care i-a furat-o din casă, dacă i-o dă înapoi acum: "Poţi negocia cu mine"