Furie în SUA. Atacatorul din Texas s-a plimbat 12 minute în jurul școlii înainte de a ucide 19 copii
Polițiștii din Texas au revenit asupra unor detalii cheie legate de masacrul de la școala din Uvalde. Astfel, atacatorul s-a plimbat pentru 12 minute în jurul clădirii înainte de a intra. Această informație contrazice declarațiile anterioare ale oamenilor legii care susțineau că tânărul s-a întâlnit cu un ofițer aflat la fața locului care l-a și împușcat, notează BBC.
Înainte de a fi ucis, atacatorul a petrecut 90 de minute în interiorul școlii, timp în care a ucis 19 elevi și doi profesori. Noile informații, alături de înregistrările în care apar părinții care au fost reținuți chiar în timp ce atacul avea loc au alimentat furia publicului și au pus la îndoială primele detalii pe care oamenii legii le-au oferit.
Odată cu criticile cu care se confruntă forțele de ordine locale, sunt puse la îndoială și afirmațiile guvernatorului Gregg Abbott, care a salutat "răspunsul rapid" al ofițerilor care, la începutul săptămânii, susțineau că l-au interceptat pe atacator înainte de a intra în școală. "Au dat dovadă de un curaj uimitor fugind spre focuri de armă", declara atunci oficialul.
Filmul tragediei de la școala din Uvalde, în continuare plin de controverse
Cea mai recentă cronologie a evenimentelora fost oferită la o conferință de presă ținută de rangerul Victor Escalon, care a spus de mai multe ori că dorește să "clarifice" declarațiile anterioare. El a apărat modul în care forțele de ordine au intervenit și a vorbit despre impactul emoțional pe care l-a avut atacul asupra ofițerilor. "Cu toți suntem afectați", a spus el.
- ''Ar fi trebuit să mă omoare pe mine în schimb.'' Tatăl atacatorului din Texas le cere scuze familiilor îndurerate
- O copilă de 11 ani, supraviețuitoare a masacrului din Texas, s-a mânjit cu sângele prietenei şi s-a prefăcut...
- Noi detalii înfiorătoare despre masacrul din Texas. Gestul făcut de tânărul criminal înainte de a împușca 19...
În ciuda afirmațiilor lui Victor Escalon, publicul american nu a avut o imagine clară asupra modului în care s-a desfășurat atacul armat asupra școlii. În plus, au apărut mai multe întrebări legate de intervalul de timp de care oamenii legii au avut nevoie pentru a ajunge la fața locului și de ce Salvador Ramos, atacatorul, a petrecut 90 de minute în interiorul clădirii înainte de a fi omorât de o unitate tactică condusă de agenții de frontieră.
Escalon a declarat că Ramos și-a accidentat mașina în apropierea școlii la ora 11:28, primul apel la numărul urgență venind două minute mai târziu, în timp ce martorii au raportat că un bărbat avea o armă. Ramos a tras apoi înspre persoanele aflate în apropiere, s-a plimbat în jurul clădirii și a intrat printr-o ușă deschisă la ora 11:40. Polițiștii au ajuns la fața locului după patru minute, dar este neclar dacă au încercat să intre după atacator.
La ora 12:45, atacatorul a fost împușcat mortal de o echipă condusă de o unitate tactică a patrulei de frontieră. Escalon a încercat să distragă atenția publicului de la informațiile inițiale care sugerau că cele mai multe schimburi de focuri au avut loc înainte de ora 12. În plus, martorii au declarat că ofițerii au ezitat să intre în școală, chiar dacă familiile elevilor le cereau să ia cu asalt clădirea.
O mamă aflată la locul tragediei a declarat pentru Wall Street Journal că a fost încătușată pentru scurt timp și acuzată că a împiedicat o investigație a poliției, după ce a cerut, alături de alți părinți, ca ofițerii să intre în școală. Angeli Rose Gomez, martoră la întreaga scenă, spus că a văzut un tată reținut de un ofițer, un altul asupra căruia a fost folosit un spray cu piper și un al treilea care a fost mai târziu pus la pământ cu o armă cu electroșocuri.
Modul în care polițiștii din Texas au au așteptat înainte de a intra în școală reprezintă, la prima vedere, o abatere de la practicile standard implementate după atacul asupra liceului Columbine, din 1999, prin care ofițerilor li se cere să intervină fără a mai aștepta întăriri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰