Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marile dureri de cap ale NATO. Alianţa are 3 ani la dispoziţie să se pregătească de atacuri cu rachete ale Rusiei în Europa

Război în Ucraina. NATO trebuie să se pregătească pentru atacuri cu rachete rusești în Europa, alianța ar avea la dispoziţie doar trei ani, după care Putin ar putea viza infrastructura militară din Germania, avertizează generali de rang înalt care trebuie să rezolve şi problema deplasării de trupe și folosirii de echipamente între statele membre, potrivit The Times

de Redactia Observator

la 29.01.2024 , 16:41

NATO trebuie să se pregătească pentru atacuri ale Rusiei cu rachete în Europa NATO trebuie să se pregătească pentru atacuri ale Rusiei cu rachete în Europa - Profimedia

NATO trebuie să se pregătească de atacuri rusești asupra unor ținte din întreaga Europă, inclusiv în Germania. Într-un interviu acordat pentru The Times, generalul Alexander Sollfrank, comandantul centrului logistic militar al NATO din sud-vestul Germaniei, i-a îndemnat pe aliați să rezolve problema "birocrației" care împiedică mișcarea trupelor și a echipamentelor și îngreunează folosireau tehnicii militare sau armelor unei ţări pe teritoriul alteia, pe timp de criză.

Rusia, confruntare cu NATO în următorii trei ani

Deşi cea mai mare parte a resurselor militare ruseşti sunt blocate în Ucraina, există totuşi o mare îngrijorare legată de următorii pași următori ai Moscovei. Liderii NATO au sugerat că alianța are o fereastră de oportunitate de până la trei ani pentru a-și consolida apărarea împotriva unei posibile ofensive ruseşti.

Articolul continuă după reclamă

Sollfrank și alți generali din Germania, Statele Unite și Țările de Jos își fac griji că rușii ar putea lovi adânc în interiorul graniţelor NATO. Moscova ar încerca astfel să elimine infrastructura civilă și militară necesare pentru a susține efortul de război. Germania ar fi cel mai probabil o "placă turnantă" pentru liniile de aprovizionare ale NATO în Europa, au spus aceștia. Pe lista potențialelor ţinte ale ruşilor în NATO se află fabrici de muniție, centre de comandă, centrale electrice, poduri și căi ferate.

Pe acelaşi subiect

Aceste avertismente se bazează parțial pe războiul din Ucraina, unde Rusia continuă să lanseze de aproape 2 ani lovituri aeriene cu rachete, departe de linia frontului. Iar ucrainenii au lovit și ei depozite de muniție, posturi de comandă și depozite de combustibil la sute de km pe teritoriul ocupat de ruşi. 

"Dacă comparăm războiul și operațiunile de acum zece ani sau acum cinci ani, atunci ne dăm seama că trebuie să acceptăm că și zonele din spate vor fi aspru contestate", a spus Sollfrank. "Trebuie să presupunem că un agresor va folosi întregul spectru de forțe ...pentru a distruge liniile de comunicație, inclusiv în zona din spate. Acestea variază de la acte de sabotaj prin război electronic și cibernetic până la lovituri cu rachete, drone și așa mai departe."

Punctul său de vedere este susţinut şi de generalul american Ronald Ragin, care se ocupă de sprijinul logistic al armatei SUA în Europa și Africa, în calitate de şef al Celui de-al 21-lea Comandament de Susținere al Teatrului.

"Dacă nu ne gândim că vom fi atacaţi, să ne fie rușine", a spus Ragin la o conferință militară la Berlin. "De ce ne-ar permite inamicul să punem oriunde zece divizii în zece zile și să construim un tip de capacitate de luptă împotriva lui, cu care va trebui să lupte? Credem că vom atacaţi în toate domeniile. Va avea loc un război hibrid care începe cu atacarea zonelor noastre de sprijin strategic și a capacitatăţii de desfășurare. Vom fi atacaţi în Atlantic. Şi în porturile din teatru.. Noi, ca alianţă, trebuie să ne gândim bine: cum operăm în acel mediu? Cum acționăm când convoaiele noastre sunt atacate? Cum operăm când căile noastre ferate noastre sunt blocate". 

Descurajarea unei invazii nu este doar o chestiune de putere militară în prezent, ci și de capacitatea de a fi acolo unde trebuie în câteva zile și de a continua acest lucru pe parcursul unui război care ar putea dura luni sau chiar ani.

Durerile de cap ale NATO şi scenariul Germaniei

Bild a relatat în weekend că forțele armate ale Germaniei au început deja să facă planuri pentru acest scenariu, inclusiv atacuri cibernetice rusești și activităţi de sabotaj şi au în vedere desfășurarea de soldați pentru a apăra puncte critice din rețeaua logistică.

Perspectiva unor lovituri cu rachete rusești complică și mai mult lucrurile. Răspunsul evident este amplasarea unui scut de apărare antiaeriană și antirachetă în apropierea unor ţinte deosebit de importante. Cu toate acestea, aceste sisteme pot fi copleșite de un volum mare de lovituri sau ocolite prin sabotaj, bruiaj și războiul cibernetic.

Ucraina este o lecţie clară că, dacă rutele de aprovizionare sunt fixe și inflexibile, există un risc mare să fie lovite, a spus Sollfrank.

"În Germania, ca în multe alte ţări, după Războiul Rece au fost distruse o mulțime de tancuri şi muniții...Și asta se aplică și infrastructurii. Aveam o mulțime de depozite, aveam infrastructura pentru depozitarea muniției. Am instalat un sistem care era într-adevăr capabil să lupte în orice moment. Pe timp de pace, multe au fost desființate sau dărâmate. Acum, pentru a avea sprijin deplin, lucrăm foarte mult la crearea unei astfel de rețele de consolidare și susținere, robuste și rezistente... Și pentru asta, drumurile, căile ferate, depozitele.. toate acestea necesită o infrastructură rezistentă."

Sollfrank a insistat că NATO este deja capabilă să descurajeze și, dacă este necesar, să respingă, o invazie rusă. Cu toate acestea, problema de bază este echilibrul riscurilor, comandanţii trebuie să se asigure că nu sunt forțați să facă alegeri costisitoare. Acest lucru înseamnă că aliații trebuie să investească în capacitate suplimentară, astfel încât să aibă mai multe opțiuni pentru depozitarea munițiilor, mutarea unităților și înființarea posturilor de comandă, a declarat generalul Frank Schmitz, șeful de planificare al Serviciului de Sprijin Comun din Armata Germană. "Am fost foarte concentrați pe est.. Cred că avem nevoie și de capacitate în spate: orice tip de capacitate. Va exista, de asemenea, o amenințare CBN (arme chimice, biologice sau nucleare) cu care trebuie să ne confruntăm" a spus el. 

Birocrația în NATO: Paraşutiştii dintr-o ţară nu pot folosi paraşutele din altă ţară 

O altă durere de cap importantă pentru NATO este încurcătura bizantină de reglementări care restricționează schimbul și transportul de echipamente militare, nu numai între țări, ci și între diferite părți ale Germaniei. Exercițiile transfrontaliere implică adesea cantități amețitoare de documente care ar costa timp critic într-o criză militară. De câțiva ani, liderii NATO speră să creeze echivalentul militar al spațiului Schengen, care să permită călătorii fără vize între membri. În prezent se poartă discuții pentru crearea unor "coridoare militare" în Europa, iar rezultatele ar putea fi anunțate înainte de următorul summit al NATO, la Washington, în iulie.

O altă frustrare a comandanţilor este legată de regulile privind cine ce echipamente poate folosi, adică în jargon NATO "interșanjabilitate". Sollfrank a dat exemplul parașutiştilor cărora li se interzice utilizarea parașutelor din alte state membre chiar și atunci când acestea sunt perfect funcționale. "De exemplu, unde este problema ca un parașutist dintr-o ţară europeană A să folosească o parașută dintr-o ţară vecină B după ce a fost antrenat pe acel sistem sau ca echipamente dintr-o națiune să fie ataşate la elicopterul unei alte națiuni? Dacă nu există nicio problemă tehnică sau de securitate, de ce să nu facem asta?"

Generalul Jan-Willem Maas, șeful Comandamentului de Sprijin pentru Apărare al Forțelor Armate Olandeze, susţine că pregătirile mai au un obstacol de trecut. "Nu suntem unde ar trebui să fim. Asta e clar. Dar întrebarea este: ce vom face în privința asta? Dacă te uiți la ce a făcut Putin până acum, cred că avem o poziție de start mult mai bună pentru următoarele operațiuni. Dacă te uiți la modul în care Europa a fost unită după ce Ucraina a fost invadată, nu sunt chiar atât de pesimist. Dar, în același timp, dacă te uiți la descurajarea militară, trebuie să trebuie să facem tot posibilul pentru ca mâine să funcționeze. Și poimâine."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Marile dureri de cap ale NATO. Alianţa are 3 ani la dispoziţie să se pregătească de atacuri cu rachete ale Rusiei în Europa