Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Balerina Ksenia Karelina, încarcerată în Rusia pentru o donaţie de 50$ Ucrainei, eliberată într-un schimb de prizonieri cu SUA. Ce au primit ruşii

Fosta balerină Ksenia Karelina, încarcerată în Rusia după ce a donat 50 de dolari unei organizații caritabile care sprijină Ucraina, a fost eliberată în cadrul unui schimb de prizonieri cu SUA, scrie Sky News.

de Redactia Observator

la 10.04.2025 , 12:57

Fosta balerină Ksenia Karelina, încarcerată în Rusia pentru o donaţie de 50$ Ucrainei, eliberată într-un schimb de prizonieri cu SUA - Profimedia Images

Femeia cu dublă cetăţenie americano-rusă, în vârstă de 34 de ani, a fost acuzată de trădare şi a fost arestată în Ekaterinburg, în sud-vestul Rusiei, în februarie. Anchetatorii i-au percheziționat telefonul mobil și au descoperit că făcuse o donație de 51,80 dolari către Razom, o organizație caritabilă care oferă ajutor Ucrainei.

Ea și-a recunoscut vinovăția în cadrul unui proces cu ușile închise, în august anul trecut și ulterior a fost condamnată la 12 ani de închisoare. Mikhail Mushailov, avocatul Kseniei Karelina, a scris pe Instagram că aceasta a părăsit Rusia şi se îndreaptă spre SUA, potrivit Sky News.

Secretarul de stat american Marco Rubio a adăugat că Ksenia Karelina „a fost reţinută pe nedrept de Rusia timp de peste un an” și a adăugat că „președintele Trump i-a asigurat eliberarea... și va continua să lupte pentru eliberarea tuturor americanilor.”

Articolul continuă după reclamă

La rândul lor, Statele Unite l-au eliberat pe Artur Petrov, un bărbat cu dublă cetățenie germană și rusă. Acesta fusese arestat în 2023 în Cipru, la solicitarea autorităților americane. Petrov era acuzat în SUA de contrabandă, încălcarea reglementărilor privind exporturile și spălare de bani. Potrivit procurorilor, el a cumpărat microelectronice în numele unei companii din Rusia, care ulterior le-a furnizat armatei ruse pentru producerea de armament.

Pe acelaşi subiect

Cine este Ksenia Karelina

Ksenia Karelina, o balerină amatoare, s-a născut în Rusia, în oraşul Ekaterinburg dar s-a mutat în Statele Unite în 2012 și a devenit cetățean american în 2021. Ea a fost arestată în februarie 2024 în Rusia, unde venise pentru a-şi vizita bunicii.

Angajatorul Kseniei Karelina, un SPA din California, a afirmat pe Facebook că tânăra a fost acuzată pe nedrept, iar partenerul său a îndemnat public la eliberarea ei. Potrivit media ruse, agenţiile de securitate ruse au descoperit donaţia către organizaţia ce susţine Ucraina pe telefonul său.

Începând cu declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, mii de persoane au fost sancţionate, ameninţate sau trimise la închisoare în Rusia din cauza faptului că s-au opus războiului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cumpărături de Paște: în magazine sau online?
Observator » Ştiri externe » Balerina Ksenia Karelina, încarcerată în Rusia pentru o donaţie de 50$ Ucrainei, eliberată într-un schimb de prizonieri cu SUA. Ce au primit ruşii