Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Mamă cu inima frântă după ce toți cei 22 de copii invitați la aniversarea fiului ei nu au apărut, lăsându-l să se joace singur, în Canada

O mamă a rămas cu inima frântă din cauza faptului că cei 22 de copii invitați la cea de-a șasea aniversare a fiului ei nu au apărut, lăsându-l să-și sărbătorească singur ziua specială. Evenimentul fusese organizat într-un parc din Canada.

de Redactia Observator

la 23.06.2021 , 16:00

Mamă cu inima frântă după ce toți cei 22 de copii invitați la aniversarea fiului ei nu au apărut, lăsându-l să se joace singur, în Canada Mamă cu inima frântă după ce toți cei 22 de copii invitați la aniversarea fiului ei nu au apărut, lăsându-l să se joace singur, în Canada - TikTok

Femeia a dezvăluit pe TikTok că fiul ei JJ a fost lăsat să se joace singur în parc după ce nimeni nu a sosit la eveniment. Mămica a fost supărată în special pentru că deşi restricțiile anti-COVID au fost ridicate în zona ei, niciun prieten nu a dorit să vină. Aceasta susţine că nu a existat nicio scuză pentru oaspeți, mai ales că a dorit să găzduiască evenimentul în aer liber, pentru a face oamenii să se simtă cât mai confortabil.

Copilul a fost lăsat să se joace singur în parc

"Din 22 de invitații...nu a venit nimeni. Știu că este pandemie, dar este un parc'', a ţinut să specifice mama. Femeia s-a confesat prin intermediul videoclipului pe care l-a postat ulterior pe internet.  Internauţii supărați au comentat rapid: ''Vă rog să-mi ziceţi că i-ați spus că ați încurcat din greșeală ziua''.

Articolul continuă după reclamă

O altă persoană a împărtășit o experiență similară, comentând: ''Un lucru similar s-a întâmplat la aniversarea de opt ani a fiului meu. Îmi pare atât de rău. Am mințit și i-am spus că probabil nu am pus timbre pe invitații''.

Pe acelaşi subiect

Zeci de oameni s-au oferit, de asemenea, să îi trimită cadouri lui JJ pentru ziua lui de naștere, întrebând totodată ce fel de activități i-ar plăcea să facă. ''Inima mea este frântă. Am întrebări, cu ce se ocupă el acum? Unde îi pot trimite cadouri? Vorbesc foarte serios'', a scris un internaut.

Răspunsul copilului la o astfel de ofertă a fost pe măsură. ''Toate comentariile și ofertele de a cumpăra cadouri sunt foarte apreciate de către JJ. Dar JJ nu are nevoie de jucării [așa că] a întrebat foarte politicos dacă puteţi să trimiteţi cadouri la cel mai apropiat spital pentru copii. Are jucării. Voia doar să-și petreacă timpul cu prietenii. Așadar, vă mulțumesc tuturor pentru oferte, dar vă rog, nu avem nevoie de cadouri.''

Mămica a mai explicat că a primit o grămadă de telefoane de la prieteni pentru a vedea dacă se poate organiza o petrecere în cel mai scurt timp, astfel încât fiul ei să aibă oameni alături de care să sărbătorească cum se cuvine. În cele din urmă, două grupuri de părinți au sosit pentru a salva ziua, potrivit Daily Mail

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Mamă cu inima frântă după ce toți cei 22 de copii invitați la aniversarea fiului ei nu au apărut, lăsându-l să se joace singur, în Canada