Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer. Prinţesa de Wales a anunţat că face deja chimioterapie

Kate Middleton a făcut anunţul de care englezii se temeau cel mai tare, de când prinţesa de Wales a fost internată pentru "intervenţia abdominală misterioasă". Kate Middleton a declarat, vineri seară, într-un filmuleţ, că a fost diagnosticată cu cancer. Soţia prinţului William spune, însă, că a depistat boala rapid, în urma unui set de analize în vederea unei alte intervenţii medicale. Kate Middleton urmează deja un tratament şi face chimioterapie, relatează BBC. Soţia prinţului William şi viitoarea regină a Marii Britanii a transmis un mesaj pozitiv: "Sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi".

de Redactia Observator

la 22.03.2024 , 22:34

Kate Middleton, prinţesa de Wales, a dezvăluit vineri că a fost diagnosticată cu cancer. Soţia prinţului William se află în primele etape ale tratamentului şi face chimioterapie. 

Kate Middleton anunţă că are cancer

Într-o declaraţie înregistrată la Windsor de BBC, Catherine a spus că afecţiunea sa a fost descoperită după ce a suferit o operaţie abdominală majoră, în ianuarie. După săptămâni de speculaţii cu privire la starea ei de sănătate, Catherine a spus că ea şi soţul ei, prinţul William, au avut nevoie de timp pentru a explica situaţia celor trei copii ai lor, George, care are 10 ani, Charlotte, 8 ani, şi Louis, 5 ani.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Reacţia lui Kate şi a prinţului William

"Acest lucru a venit, desigur, ca un şoc uriaş, iar William şi cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa şi gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii", a spus Kate Middleton. "După cum vă puteţi imagina, acest lucru a necesitat timp. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenţie chirurgicală majoră pentru a-mi începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte şi Louis într-un mod adecvat pentru ei şi să îi asigurăm că voi fi bine", a precizat prinţesa de Wales.

Detaliile bolii nu au fost dezvăluite, dar Palatul Kensington spune că este încrezător că prințesa se va recupera complet. În declarația prințesei se explică faptul că atunci când a fost operată la abdomen în ianuarie, nu se știa că are cancer.

Kate Middleton a început chimioterapia

"Cu toate acestea, testele efectuate după operație au constatat că a fost prezent cancerul. Prin urmare, echipa mea medicală m-a sfătuit să urmez un ciclu de chimioterapie preventiv și acum mă aflu în primele etape ale acestui tratament", a declarat prințesa. "Pentru toți cei care se confruntă cu această boală, sub orice formă, vă rog să nu vă pierdeți credința sau speranța. Nu sunteți singuri".

Kate Middleton a spus că recuperarea după operația suferită în ianuarie, pentru o afecțiune care nu a fost dezvăluită, a durat ceva timp, iar prioritatea este acum liniștirea familiei sale. Ea a spus că familia are acum nevoie de "timp, spațiu și intimitate".

Catherine și prințul William nu sunt acum așteptați să apară alături de familia regală în duminica Paștelui, iar prințesa nu va reveni mai devreme la îndatoririle oficiale. Palatul a mai spus că absența bruscă a prințului William de la o slujbă comemorativă de la sfârșitul lunii februarie a fost din cauza descoperirii diagnosticului de cancer al lui Catherine.

Recent, presa britanică a dezvăluit că personalul spitalului la care a fost operată Kate Middleton a încercat să îi acceseze fişa medicală personală. Instituţia medicală a lansat o investigaţie, iar un membru al Guvernului a cerut poliţiei să intervină. 

În luna ianuarie, s-a aflat şi că regele Charles al III-lea, care are 75 de ani, a fost diagnosticat cu cancer, după ce a urmat un tratament la London Clinic pentru o mărire benignă a prostatei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer. Prinţesa de Wales a anunţat că face deja chimioterapie