Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un nou scandal zguduie Familia Regală. Ce s-a întâmplat cu dosarele medicale ale Regelui Charles

Dosarele medicale ale Regelui Charles nu ar fi fost accesate în contextul scandalului care a zguduit Familia Regală. Suveranul a fost tratat pentru prostată mărită la aceeaşi clinică la care şi Kate a suferit intervenţia abdominală. Unele voci spun că fişa lui medicală nu a fost văzută de nimeni după ce datele Prinţesei de Wales au fost accesate de cel puţin trei membri ai spitalului. 

de Redactia Observator

la 21.03.2024 , 08:30

Spitalul în care Kate Middleton a fost operată la abdomen este anchetat cu privire la încălcarea secretului medical, după ce cel puţin un angajat al London Clinic a încercat să acceseze în mod ilegal dosarul prinţesei de Wales în timp aceasta ce era spitalizată.

Această clinică este reputată tocmai pentru discreţia sa şi este folosită de zeci de ani de către celebrităţi. Teorii ale complotului cu privire la starea de sănătate a prinţesei circulă pe reţele de socializare, iar presa internaţională şi ziarele de scandal sunt dispuse să plătească zeci de mii de euro pentru o fotografie sau o înregistrare video cu Kate.

Starea sănătăţii soţiei prinţului William continuă să se afle în centrul unor speculaţii intense, în pofida unei înregistrări video postată luni pe reţele de socializare, dar şi în presa internaţională. London Clinic, folosită frecvent de către familia regală, anunţă că nu este un loc pentru cei care încalcă intenţionat încrederea pacienţilor şi colegilor lor, relatează BBC News.

Vezi și

Directorul London Clinic, Al Russell, anunţă într-un comunicat că toţi angajaţii sunt ”extrem de conştienţi” de ”obligaţiile individuale, profesionale, etice şi legale pe care le au cu privire la confidenţialitatea pacienţilor”.

”Suntem extrem de mândri de îngrijirile excepţionale şi discreţia pe care vrem să o oferim tuturor pacienţilor care au încredere în noi în fiecare zi”, a subliniat el. ”Avem un sistem de supraveghere a managementului informaţiilor pacienţilor, iar în cazul unei încălcări vor fi luate toate măsurile de anchetă, reglementare şi disciplinare potrivite”, a continuat el. Tabloidul Daily Mirror a dezvăluit marţi că ”cel puţin un membru al personalului a fost surprins în timp ce încerca să acceseze” datele medicale ale lui Kate.

London Clinic, anchetată în urma încercării de accesare ilegală a dosarului medical al lui Kate Middleton

Potrivit tabloidului, o anchetă internă a fost deschisă la spitalul privat, unde a fost internat recent şi  regele Charles al III-lea. Russell nu a evocat în mod direct dezvăluirile cu privire la Kate Middleton.

Guvernul britanic, întrebat despre presupuse încălcări la London Clinic, a subliniat că există ”reguli stricte cu privire la datele pacienţilor, care trebuie să fie respectate”. ”Cred că vrem toţi să o susţinem pe prinţesa de Wales şi îi urăm, evident, cea mai rapidă recuperare”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.

Kate Middleton a fost operată la abdomen în ianuarie, de când s-a retras din îndatorile publice pe care le are pe timpul recuperării.

Ea a fost internată timp de aproape două săptămâni la London Clinic. Palatul Kensington a anunţat că nu va participa la angajamente publice până după Paşte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Un nou scandal zguduie Familia Regală. Ce s-a întâmplat cu dosarele medicale ale Regelui Charles