Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kadîrov recunoaște în premieră că ucrainenii i-au ucis soldații trimiși pe front: "23 au murit, 58 răniți"

Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, a recunoscut că a suferit pierderi importante în rândul luptătorilor săi din Ucraina după un atac de artilerie lansat de trupele ucrainene, relatează dpa.

de Redactia Observator

la 28.10.2022 , 14:04

liderul cecen Ramzan Kadîrov Moment de sinceritate al lui Ramzan Kadîrov, după un bombardament de artilerie lansat de trupele ucrainene: "23 au murit, 58 răniți" - Profimedia Images (arhivă)

"Douăzeci şi trei de luptători au murit şi 58 au fost răniţi", a scris Kadîrov joi seara pe canalul său Telegram.

Surse ucrainene au informat la începutul acestei săptămâni că o unitate cecenă din sudul regiunii ucrainene Herson, controlată de Rusia, a dezvăluit locaţia sa prin intermediul unor fotografii postate pe reţelele sociale, ceea ce a atras lovituri de artilerie ucrainene asupra sa.

Ramzan Kadîrov le-a cerut cecenilor să se înroleze pentru a lupta în războiul din Ucraina

Articolul continuă după reclamă

De la începutul războiului lansat de Rusia în Ucraina în urmă cu peste opt luni, Kadîrov s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai înverşunaţi susţinători ai conflictului şi şi-a trimis proprii luptători în Ucraina. Kadîrov a cerut de asemenea utilizarea de arme nucleare în Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat lupta ţării sale împotriva Rusiei cu rezistenţa anti-nazistă din cel de-Al Doilea Război Mondial, spunând că Rusia urmăreşte aceleaşi obiective ca regimul nazist. "Forma răului s-a schimbat, dar esenţa este acceaşi", a spus Zelenski într-un mesaj video difuzat joi seara de la Kiev.

Rusia a trecut de la statutul de ţară vecină, la cel de agresor şi apoi de terorist, şi se face vinovată de crime de război, a spus preşedintele ucrainean.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Kadîrov recunoaște în premieră că ucrainenii i-au ucis soldații trimiși pe front: "23 au murit, 58 răniți"