Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia Elenei Lasconi după ce BEC a interzis USR să-l promoveze pe Nicuşor Dan: "N-aş vrea, Doamne fereşte, să anulăm iar alegerile"

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Nicuşor Dan este sensibil, dar într-o mare eroare, şi l-ar ruga să se abţină. "Eu nu aş vrea, doamne fereşte, să ajungem în situaţia în care s-ar putea să se anuleze din nou alegerile, pentru că va fi îngrozitor", a mai spus Lasconi, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 12.04.2025 , 21:53

Reacţia Elenei Lasconi după ce BEC a interzis USR să-l promoveze pe Nicuşor Dan: "N-aş vrea, Doamne fereşte, să ajungem să anulăm iar alegerile" - Reacţia Elenei Lasconi după ce BEC a interzis USR să-l promoveze pe Nicuşor Dan: "N-aş vrea, Doamne fereşte, să ajungem să anulăm iar alegerile" - Profimedia

"Eu ştiu că domnul Nicuşor Dan este sensibil, sau simpatizanţii domnului Nicuşor Dan, dar mie îmi place să spun adevărul şi să dau cărţile să vorbim deschis. E într-o mare eroare, şi l-aş ruga să se abţină. Când vorbeşti despre partid, înseamnă toţi reprezentanţii partidului. Şi asta înseamnă că tu, care ţi-ai asumat un candidat, vrei să mi-l prezinţi pe altul? Adică ce faci? Viciezi procesul electoral, prin păcălirea electoratului. Pentru că eu sunt pe buletinul de vot cu sigla USR, să ne înţelegem", a spus Elena Lasconi, la B1.

Ea a precizat că e mai grav, nu e vorba despre o amendă. "Eu nu aş vrea, Doamne fereşte, să ajungem în situaţia în care s-ar putea să se anuleze din nou alegerile, pentru că dacă mai trecem printr-o criză din asta electorală, va fi îngrozitor. Doamne fereşte, şi toată responsabilitatea şi tot hate-ul va fi pe USR şi poate pe Nicuşor Dan, ceea ce nu cred că doreşte nimeni. Aici este o chestiune de responsabilitate, ei trebuie să fie responsabili să înţeleagă gravitatea. Deci nu te joci cu asta. Partidul nu este un SRL. Partidul este un un motor prin care tu strângi oameni lângă tine ca să poţi să schimbi lucrurile în bine în ţara asta. Nu este un SRL pe care îl au 16 oameni pe mână", a mai arătat Lasconi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi în plan să plecaţi în vacanţă de Paşte, anul acesta?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2025 » Reacţia Elenei Lasconi după ce BEC a interzis USR să-l promoveze pe Nicuşor Dan: "N-aş vrea, Doamne fereşte, să anulăm iar alegerile"