Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Israelul mută tancuri la graniţa cu Libanul, după atacul în care au murit 12 copii. Turcia avertizează că s-ar putea implica în conflict

Un atac cu rachetă lansat de gruparea teroristă Hezbollah a ucis 12 copii în Înălţimile Golan, anexate de Israel. Oficialii de la Tel Aviv promit că vor răzbuna aceste morţi şi au mutat deja tancuri la frontiera cu Liban. Mai multe ţări, printre care şi România, le cer propriilor cetăţeni să părăsească zona de urgenţă.

de Redactia Observator

la 29.07.2024 , 21:24

Autorităţile de la Bucureşti le reamintesc celor aproximativ 1500 de cetățeni români din Liban riscurile de securitate la care se expun dacă rămân şi le recomandă celor care vor să ajungă acolo să evite orice călătorie în această ţară. Şi Norvegia, Franţa sau Belgia le-au cerut cetăţenilor lor să plece din Liban. Azi, un nou val de rachete a lovit nordul Israelului, în apropierea graniţei. Proiectilele lansate de teroriştii Hezbollah au fost interceptate însă rapid şi nu au provocat pagube însemnate.

Turcia ameninţă Israelul că s-ar putea implica în conflict

Cabinetul israelian de securitate s-a întrunit de urgenţă şi, după patru ore de discuţii, a hotărât că premierul israelian şi ministrul Apărării vor decide cum şi când vor răspunde acestor atacuri repetate. Pe reţelele sociale, mai mulţi utilizatori au încărcat imagini în care tancurile israeliene erau transportate spre graniţa cu Liban. "Hezbollah, partenerul Iranului în regiune, Hezbollah nu va fi exonerat de acest eveniment, chiar dacă neagă implicarea. Au tras, vor plăti preţul şi vor plăti un preţ uriaş pentru acţiunile lor", a declarat Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării.

Vezi și

Promisiunile făcute de oficialii de la Tel Aviv nu l-au mulţumit însă pe preşedintele turc Recep Erdogan, un susţinător important al palestinienilor din Fâşia Gaza, care a ameninţat direct Israelul. "Aşa cum am intrat în Karabakh (n.r. - regiune din Azerbaijan), aşa cum am intrat în Libia, am putea să le facem ceva similar. Nu avem motiv să nu facem aşa ceva", a declarat Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei. Între timp, pe marile aeroporturi internaţionale s-au făcut cozi interminabile în sălile de aşteptare, după ce mai multe companii aeriene au anunţat abrupt că vor anula toate zborurile spre Beirut, pe fondul unei escaladări militare.

Noile tensiuni din Orientul Mijlociu vin pe fondul atacului lansat asupra Israelului în nordul ţării. O rachetă neinterceptată a lovit un teren de fotbal din zona Înălţimilor Golan chiar în timpul meciului. 12 copii au murit, iar alţi 13 au fost răniţi. Gruparea teroristă Hezbollah a subliniat, într-un comunicat, că nu are nimic de-a face cu incidentul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Israelul mută tancuri la graniţa cu Libanul, după atacul în care au murit 12 copii. Turcia avertizează că s-ar putea implica în conflict