Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Generalii ucraineni se tem de un nou atac masiv asupra Kievului. "Ofensiva ar putea fi lansată prin Belarus"

Autorităţile din Ucraina se străduiesc să restabilească alimentarea cu energie şi apă potabilă, după noul val de bombardamente ale Rusiei, de vineri. Atacurile au continuat, cu o intensitate mai redusă, şi ieri, când a fost lovită şi o biserică de lângă Herson. Dar generalii ucraineni sunt îngrijoraţi şi de pericolul unei noi ofensive împotriva Kievului, pe care ruşii ar putea să o lanseze chiar la împlinirea unui an de război, în februarie. Vladimir Putin s-a consultat o zi întreagă cu toţi comandanţii trupelor din Ucraina, dar Kremlinul nu a comunicat nimic despre rezultatul discuţiilor. 

de Redactia Observator

la 18.12.2022 , 09:39

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte două au fost rănite de un bombardament rusesc, într-o localitate din regiunea Herson. Au fost lovite, între altele, un spital de geriatrie, un centru de ajutor umanitar şi o biserică, potrivit preşedinţiei ucrainene. 

În acest timp, în marile oraşe sunt înlăturate cu greu urmările atacurilor de vineri. La Kiev, metroul circulă din nou, toţi locuitorii beneficiază din nou de apă curentă, iar 75 la sută dintre ei, de energie electrică. În întreaga ţară, şase milioane de oameni au fost reconectaţi la reţeaua electrică. Dar situaţia rămâne critică. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Rusia îşi foloseşte, fără reţinere, toate resursele pentru războiul împotriva poporului nostru, cu bună ştiinţă împotriva oamenilor, a tuturor ucrainenilor, de la Luţk la Harkov, de la Sumî la Odesa. 

Vezi și

Un nou val de rachete poate lovi oricând Ucraina

Pe acelaşi subiect

Un nou val de rachete poate lovi oricând Ucraina, dar comandanţii militari se pregătesc şi pentru o eventuală nouă ofensivă terestră în nordul ţării. Ruşii ar putea să repete scenariul de la începutul invaziei: un atac masiv spre Kiev, pornit din Belarus. Atunci, operaţiunea a eşuat, iar ruşii s-au retras. 

Andrii Kovalciuk (pentru SkyNews): Avem în vedere o asemenea variantă. Ofensiva ar putea fi lansată prin Belarus, poate la sfârşitul lunii februarie, poate mai târziu. 

Ucrainenii consideră că-i vor respinge şi acum pe invadatori, dar cer Occidentului arme mai multe şi mai puternice. Comandanţii trupelor terestre ar dori chiar proiectile cu fragmentaţie, care în multe ţări sunt interzise. După unele surse, armata ucraineană ar dispune deja de un număr limitat de asemenea arme. Pentru preşedintele Zelenski, prioritare sunt cele mai noi sisteme de apărare antiaeriană. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Dragi parteneri, găsiţi mijloacele de a da Ucrainei o apărare sigură a cerului, un scut de apărare antiaeriană. O puteţi face. Puteţi asigura protecţia poporului nostru, protecţie sută la sută împotriva bombardamentelor teroriste ale Rusiei. 

Kremlinul a anunţat ieri că Vladimir Putin a vizitat comandamentul aşa-numitei "operaţiuni militare speciale" din Ucraina, al cărui amplasament nu a fost dezvăluit. El le-a cerut generalilor de pe front să facă propuneri pentru viitoarele etape ale războiului. Nu s-a precizat conţinutul propunerilor şi nici dacă Putin a luat vreo decizie. El a fost însoţit de ministrul apărării Şoigu şi şeful marelui stat-major Gherasimov, criticaţi sever de unii comentatori ruşi după retragerile în serie din Ucraina. La Kiev se consideră că Putin ar putea ordona o nouă mobilizare pentru a trimite în luptă milioane de soldaţi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Generalii ucraineni se tem de un nou atac masiv asupra Kievului. "Ofensiva ar putea fi lansată prin Belarus"