Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Curg lacrimi de durere în Ucraina: nenumărate familii își plâng morții, în cele mai triste sărbători din ultimele decenii

Ruşii lansează atac după atac în Ucraina. Bombardamentele au continuat cu aceeaşi intensitate ca ieri, când Moscova a aruncat în luptă bombardiere de mare capacitate. Cel puţin cinci oameni au murit, inclusiv un bebeluş de un an. La Kiev, angajaţii primăriei au instalat astăzi bradul de Crăciun în faţa celei mai mari catedrale din oraş. În multe regiuni, însă, curg lacrimi de durere. 

de Redactia Observator

la 17.12.2022 , 20:53

După unul dintre cele mai violente atacuri de la începutul războiului, localnicii din Krivoi Rog îşi plâng durerea şi neputinţa. Lângă pompierii care curăţă molozul rămas din case, supravieţuitorii bombardamentului îşi plâng morţii. Svetlana, o bătrână dusă în adăpost în ultima clipă de pompieri, a rămas fără sora ei, care alerga la câţiva metri în spatele său. 

Svetlana: Era plină de viaţă, frumoasă, ajuta pe toată lumea... Îi ajuta pe toţi! Cât de mult te iubeam, raza mea de soare! De ce s-a întâmplat asta?

Cel puţin patru oameni, printre care un bebeluş, au murit sub dărâmăturile unui bloc de locuinţe atins de rachete ruseşti. 

Vezi și

Sirenele de alarmă aeriană au răsunat din nou în toată Ucraina 

Pe acelaşi subiect

La Herson, o rachetă a lovit o maşină. Bărbatul de la volan, un tânăr de 36 de ani, a murit pe loc. Femeie din dreapta, de 70 de ani, este în agonie la spital. 

Puţini ucraineni au parte de veşti bune. La Kiev, metroul a început să circule după ce bombardamentele de ieri au afectat alimentarea cu electricitate. Şi tot oraşul a fost reconectat la rețeaua de apă. Curentul şi căldura rămân, însă, un lux pentru mulţi locuitori din capitala Ucrainei.

Între timp, Putin flutură din nou ameninţarea nucleară sub nasul Occidentului. Racheta hipersonică Avangard, care zboară spre ţintă cu peste şase mii de kilometri pe oră, a fost prezentată pe străzile unui oraş din sudul Rusiei. 

În replică, armata ucraineană anunţă că Moscova a pierdut 420 de soldaţi într-o singură zi, 12 tancuri, blindate şi sisteme de artilerie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Curg lacrimi de durere în Ucraina: nenumărate familii își plâng morții, în cele mai triste sărbători din ultimele decenii