Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Luăm cu găleata, ne spălăm la lighean". Oraşul unde de 7 zile oamenii au rămas fără apă. Locuitorii au ajuns la limita disperării

În Drăgășani, judeţul Vâlcea, de câteva zile a început debranșarea de la rețeaua de apă a cetățenilor care locuiesc la bloc. Primarul din a declarat "stare de urgență sanitară" după ce operatorul de apă a refuzat contractele individuale propuse de asociațiile de proprietari, insistând asupra unui singur contract colectiv. Mii de locatari se chinuie acum să ia apă cu porţia de la un robinet de lângă bloc. 

de Diana Severin

la 26.03.2025 , 07:52

"Dar nu se dă drumul la apă?", aceasta este întrebarea pe care şi-o pun de o săptămână peste 6.000 de oameni după ce au rămas fără pic de apă. 

"Nu se poate ca în secolul 21, un municipiu al unui judeţ, al unei ţări, membră a Uniunii Europene să treacă prin aşa ceva", ne spune Costinel Stoica, primarul oraşului.

"Este foarte greu fără apă. De circa 7 zile nu avem apă", "Nu m-am gândit la aşa ceva. Că pot să trăiesc să ajung să nu am apă la bloc", ne spun locuitorii.

Vezi și

Robinete pe trotuare pentru locuitori

Pe acelaşi subiect

Până se va găsi o soluţie care să rezolve această situaţie, autoritățile locale au instalat robinete pe mai multe trotuare din oraș pentru a le asigura locuitorilor acces temporar la apă.

"Luăm cu găleata, cu sticlele să punem pentru necesităţile în casă, la toaletă, să ne spălăm la lighean", "Suntem cu plata la zi cu facturile. Ne-am pomenit fără apă. Brusc, ne-a tăiat apa", mai spun oamenii.

Chiar şi aşa, oamenii se descurcă foarte greu, iar folosirea apei potabile la prepararea mâncării a devenit deja un lux.

Oamenii sunt disperaţi

"Nu mai mâncăm mâncare deloc. Hrană rece că nu se poate face mâncare. Nu ştiu, e greu, e foarte greu", ne mărturiseşte o localnică.

Într-o astfel de situaţie, mai mulţi voluntari le-au sărit în ajutor oameniilor şi au mers să le ducă apă. 

Până în acest moment, 10 din cele 17 asociaţii de proprietari, care reprezintă aproximativ 10.000 de locuitori au semnat contractele colective, semnarea lor fiind singura soluţie care le-ar aduce înapoi apa. 

Diana Severin Like

Îmi place să descopăr și să cunosc oameni, istorii și locuri. Fiecare poveste mă inspiră, iar curiozitatea este cea care mă motivează să merg mai departe.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă afectează trecerea la ora de vară?
Observator » Evenimente » "Luăm cu găleata, ne spălăm la lighean". Oraşul unde de 7 zile oamenii au rămas fără apă. Locuitorii au ajuns la limita disperării