Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul atacului terorist din New Orleans. Martorii povestesc scene de groază după ce un șofer a călcat zeci de oameni cu camioneta și apoi a deschis focul

America începe noul an cu un atac în masă îngrozitor. Un bărbat a intrat intenţionat cu maşina în mulţime în New Orleans, acolo unde mii de oameni sărbătoreau Revelionul. Şoferul a deschis apoi focul şi a fost lichidat de poliţişti. 10 persoane au murit şi cel puţin 35 au fost rănite, iar autorităţile au catalogat atacul drept unul terorist. Imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional. 

de Redactia Observator

la 01.01.2025 , 20:09

Atacul a avut loc la trei ore după miezul nopţii, în Cartierul Francez, cel în care se află barurile şi restaurantele care au adus faimă oraşului. O camionetă albă a pornit într-o goană nebună pe strada Bourbon, printre sutele de oameni care sărbătoreau. Zeci de pietoni au fost călcaţi de maşină

Cei rămaşi în viaţă au fost martorii unor scene de coşmar. "Am văzut trup după trup, mutilate, întinse cât vedeai cu ochii. Am numărat zece", a povestit un martor. "Comportamentul a fost intenţionat, acest bărbat încerca să calce cu maşina cât mai mulţi oameni posibil. Nu este vorba despre un şofer băut", a spus Anne Kirkpatrick, şefa poliţiei din New Orleans.

Maşina s-a oprit după ce s-a izbit de un utilaj greu. Atacul însă nu s-a oprit aici. "A tras asupra ofiţerilor noştri, din interiorul maşinii, după accident. Doi ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi. Era foarte determinat să provoace masacrul şi distrugerile pe care le-a făcut", a declarat Anne Kirkpatrick, şefa poliţiei din New Orleans.

Vezi și

Imaginile arată cum poliţiştii aflaţi în zonă fug spre maşină, fără să le pese că îşi pun vieţile în pericol.

Pe acelaşi subiect

Atac terorist în New Orleans. Şoferul ucigaș a fost ucis în urma unui schimb rapid de focuri

"Oraşul New Orleans a fost afectat de un atac terorist. Cer publicului să evite strada Bourbon pe o rază de opt cvartale", a declarat  LaToya Cantrell, primar în New Orleans.

Până la sosirea ambulanţelor, victimele au fost ajutate de oamenii aflaţi în zonă. 

"Am auzit sunete puternice care veneau de afară. Ne-am uitat pe fereastră şi am văut o mulţime de trupuri pe caldarâm, iar o camionetă se îndepărta în viteză. Imediat, am fugit jos să văd dacă pot ajuta oamenii. Am tras în hotel câţiva oameni ca să îi ajutăm, era o scenă groaznică", a povestit un martor.

La faţa locului, poliţiştii şi agenţii FBI au găsit şi o bombă improvizată. Atentatul a avut loc cu câteva ore înainte ca New Orleans să găzduiască finala campionatului de fotbal american la nivel de universităţi. Mii de oameni erau în oraş pentru evenimentul sportiv şi pentru cele două concerte de Anul Nou. 

Pe străzi erau peste 300 de agenţi, iar autorităţile nu ştiu cum individul a reuşit să evite măsurile de protecţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați renunțat vreodată la o vacanţă din cauza stresului sau nervilor provocați de traficul aglomerat?
Observator » Ştiri externe » Filmul atacului terorist din New Orleans. Martorii povestesc scene de groază după ce un șofer a călcat zeci de oameni cu camioneta și apoi a deschis focul