Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Europa fierbe sub valul de caniculă: Temperaturi insuportabile în Grecia, Italia și Spania

Europa a avut parte de cea mai călduroasă zi a anului. Zeci de milioane de oameni din Spania, Italia şi Grecia au înfruntat temperaturi de peste 40 de grade, dar şi incendii de vegetaţie. La Atena, obiectivele turistice au fost închise. Iar în Siclia şi Sardinia, mercurul a urcat la 48 de grade. 

de Redactia Observator

la 14.07.2023 , 22:04

În Grecia, peste nouă milioane de oameni au îndurat temperaturi de peste 39 de grade Celsius. În unele zone, mercurul a urcat însă şi până la 42. Aşa că localnicii şi turiştii deopotrivă au asaltat plajele pentru a se răcori. 

În toată ţara, autorităţile au interzis accesul în rezervaţii naturale şi păduri, de teama incendiilor de vegetaţie. La Atena, accesul pe Acropole a fost închis între miezul zilei şi 5 după-amiază. Asta după ce o turistă a leşinat din cauza caniculei. 

Record de temperatură în Italia: 46 de grade la umbră în Siclia şi Sardinia

Vezi și

Iar meteorologii vin cu veşti şi mai proaste. Săptămâna viitoare, Peninsula va fi lovită de al doilea val de căldură, cu 43 de grade la Roma şi 48 de grade în sud. 

Pe acelaşi subiect

In Insulele Canare, unele staţii au înregistrat 46 de grade ziua, şi 39 de grade noaptea. La grădina zoologică din Madrid, animalele au primit hrană îngheţată şi au fost stropite cu apă din belşug pentru a rezista temperaturilor infernale. 

În Croaţia, zeci de turişti şi mulţi localnici au fost evacuaţi din cauza unui incendiu de vegetaţie. Alimentate de vântul puternic, flăcările au distrus mai multe case şi maşini, iar autorităţile au trimis 148 de pompieri şi 50 de autospeciale pentru a stinge focarul. 

O fotografie din satelit arată cum sudul Europei se prăjeşte efectiv din cauza temperaturilor. Experţii prevăd că valurile de căldură vor deveni un fenomen frecvent în fiecare vară, începând cu anul 2050. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Europa fierbe sub valul de caniculă: Temperaturi insuportabile în Grecia, Italia și Spania