Video Corespondență Observator de pe front. Rachete trase de teroriștii din Hamas, interceptate de Iron Dome. Atmosferă sumbră la granița dintre Fâșia Gaza și Israel
Război Israel - Hamas. Până acum niciun semn concret care să arate că ostilităţile dintre Israel şi Fâşia Gaza vor înceta. Ba mai mult, unda de ură se amplifică pe zi ce trece şi, în timp ce israelienii plănuiesc să intre terestru în Fâşia Gaza, informaţiile arată că teroriştii Hamas şi-au construit un sistem de tuneluri şi îşi întăresc poziţiile. Cristi Popovici, reporter Observator, este în Israel, aproape de graniţa dintre cele două teritorii.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Au fost câteva secunde de panică, deoarece au fost bubuituri extrem de puternice. Cel mai puternic tir de rachete de astăzi, venit dinspre Fâşia Gaza, la lăsarea întunericului, către Israel. Din fericire, proiectilele au fost distruse deasupra noastră. Sigur, unul dintre ele a căzut la mai puţin de 500 de metri, pentru că am auzit o bubuitură foarte puternică. Celelalte au fost interceptate de scutul antirachetă israelian şi, cel puţin pentru moment, toată lumea este în siguranţă. Dar oricând se poate schimba situaţia", transmite Cristi Popovici, trimis special în Israel.
Tensiune maximă la graniţa Israel - Gaza
"Fâşia Gaza este la aproximativ 1 kilometru şi jumătate, 2 kilometri de graniţa aceea, linia dintre Israel şi teritoriul controlat în partea de nord de organizaţia teroristă Hamas. Foarte mulţi militari zona aceasta, filtre din sută în sută de metri. Nu se poate ajunge în zona aceea. Spaţiul aerian este supravegheat inclusiv cu drone militare, iar situaţia este tensionată", adaugă Cristi Popovici, trimis special în Israel.
"Sunt foarte mulţi români prinşi în zona aceea - 240. Iar cei de aici se gândesc atât la semenii lor, care sunt prinşi acolo, dar şi la viitorul lor, deoarece nu ştiu ce vor face în continuare: să se întoarcă acasă, unde nu au joburi pentru că sunt stabiliţi de ani de zile aici cu familiile, sau să rămână în locul unde şi-au dezvoltat afaceri şi şi-au făcut prieteni, dar să trăiască în fiecare zi cu acest risc de a cădea victime într-un război care nu este al lor. Israelienii, dar şi palestinienii cu care am stat de vorbă astăzi condamnă terorismul, şi unii, şi ceilalţi, însă fiecare îşi susţine cauza", mai spune Cristi Popovici, trimis special în Israel.
Joe Biden, vizită în Israel
Miercuri, are loc vizita preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, în Israel. "Astăzi, secretarul de stat Antony Blinken a prefaţat un pic vizita lui Joe Biden, spunând că acesta va veni pentru a-şi arăta susţinerea pentru poporul israelian. De asemenea, va fi şi un avertiment pentru toate ţările care stau pe lângă, la pândă, pentru a ataca Israelul. Avem două portavioane venite la Marea Mediterană, alte unităţi militare de jur împrejur şi, dacă este nevoie, SUA vor apăra în continuare Israelul", încheie Cristi Popovici, trimis special în Israel.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰