Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cameraman CNN, la un pas să fie lovit cu pistolul de un taliban. Un alt militant a intervenit - VIDEO

Corespondentul internaţional al CNN Clarissa Ward a povestit în direct că militanţii talibani au fost la un pas să "îl lovească cu pistolul" pe un cameraman, înainte ca un alt luptător să intervină şi să prevină atacul. 

de Cornel Preda

la 18.08.2021 , 21:36

Clarissa Ward, descriind modul în care talibanii au încercat să îl lovească pe cameramanul CNN Clarissa Ward, descriind modul în care talibanii au încercat să îl lovească pe cameramanul CNN - CNN

"Doi talibani au venit cu pistoalele şi erau gata să îl lovească, iar noi a trebuit să intervenim şi să ţipăm, dar a fost un alt luptător taliban care a spus "nu, nu, nu faceţi asta, sunt jurnalişti", a povestit Clarissa Ward pentru CNN. 

Ea a declarat că echipa ei a fost acostată de oameni care le-au cerut ajutorul să fugă din ţară. "Este atât de copleşitor. Toată lumea vine la noi cu acte, paşapoarte, spunând că au lucrat în diverse tabere, că au fost translatori, să îi ajutăm să plece în America, să fugă din ţară. Iar apoi un taliban a venit şi a ridicat pistolul în aer ca şi cum era gata să tragă, aşa că am fugit şi ne-am adăpostit", a mai povestit Ward.

Descriind cel mai terifiant moment pentru echipa CNN, Clarissa Ward a spus că producătorul Brent Swails filma cu telefonul când doi luptători s-au apropiat, gata să îl lovească. Restul echipei CNN a încercat să intervină, alături de un alt taliban care le-a spus celorlalţi să nu atace reporterii. "Am relatat tot felul de situaţii nebuneşti, dar aici a fost haos", a spus Ward.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Jurnalistă CNN, în haine musulmane la Kabul

Clarissa Ward a făcut înconjurul presei după căderea regimului din Afganistan şi pentru reportajul făcut în haine musulmane negre, când a povestit cum talibanii i-au spus să se dea la o parte pentru că efemeie.

Îmbrăcată în haine musulmane negre, mai stricte, și cu capul acoperit complet, jurnalista CNN, aflată în Kabul, a povestit cum talibanii i-au spus să se dea la o parte pentru că este o femeie. Jurnalista Clarissa Ward a explicat ulterior pe Twitter că și înainte de venirea talibanilor a purtat văl pe cap în stradă la Kabul, deși nu avea părul complet acoperit și nu avea pe ea abaya, o rochie tradițională musulmană, de culoare neagră.

Clarissa Ward, de la CNN, a descris viața din capitala Afganistanului, Kabul, în timp ce luptătorii talibani roiesc pe străzi. Insurgenții au intrat în palatul prezidențial al orașului după ce fostul președinte Ashraf Ghani a fugit din țară. ”Este cu totul bizar”, așa descrie jurnalista CNN viața din Afganistanul talibanilor

”Imediat ce ieșim din bază, ne dăm seama cine deține controlul. Luptătorii talibani au inundat capitala. Zâmbitori și victorioși au cucerit orașul cu 6 milioane de oameni în doar câteva ore fără a trage cu arma. Aceasta stee o scenă pe care nu am crezut că o voi vedea vreodată. Zeci de luptători talibani lângă Ambasada Americană. Unii au arme americane și ne spun că sunt aici pentru a păstra legea și ordinea. Au și un mesaj pentru americani: ”Americanii au stat destul în Afganistan, e timpul să plece. Au pierdut suficiente vieți și foarte mulți bani”. Localnicii vin la ei să se pozeze.” relatează jurnalista.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cameraman CNN, la un pas să fie lovit cu pistolul de un taliban. Un alt militant a intervenit - VIDEO